Noutăți legate de Programul pentru creșterea natalității, anunțate de ministrul Gabriela Firea

Noutăți legate de Programul pentru creșterea natalității, anunțate de ministrul Gabriela Firea

Programul Național Social pentru Creșterea Natalității, derulat de Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse prinde viteză, asigură ministrul Gabriela Firea, într-un anunț publicat pe pagina sa de Facebook. „Accelerăm pentru analiza dosarelor, transmiterea și semnarea contractelor și pentru comandarea voucherelor”, spune ministrul, care îi încurajează pe cei interesați să depună dosare și confirmă că programul are asigurată finanțarea necesară.

„Vin cu noutăți despre Programul Național Social pentru Creșterea Natalității. Suntem la zi cu înregistrarea dosarelor transmise din 5 decembrie 2022 și până acum. Din cele 12.400 de solicitări primite, doar puțin peste 6.200 au fost dosare pentru obținerea sprijinului de 15.000 de lei, iar restul mesajelor au fost dosare trimise de mai multe ori sau alte solicitări legate de program. Așadar, puteți trimite în continuare dosarele pentru că există resurse financiare suficiente”, a scris Gabriela Firea.

„La finalul săptămânii trecute, echipa Direcției Familie din minister a ajuns la zi cu înregistrarea tuturor dosarelor. A fost un efort zilnic, dar mă bucură reacțiile pe care le-am citit în ultimele zile pe grupurile de socializare. Asta nu înseamnă că reducem ritmul, ci accelerăm pentru analiza dosarelor, transmiterea și semnarea contractelor și pentru comandarea voucherelor. Avem deja peste 2.700 de dosare declarate eligibile și peste 1.900 de contracte transmise pentru a fi semnate. De asemenea, peste 1.000 de vouchere au fost comandate și majoritatea au ajuns sau sunt pe drum către beneficiari.

Cuplurile infertile au început deja să folosească aceste vouchere. Până acum, cele mai multe au cheltuit sumele în farmaciile înscrise în program pentru medicamentele necesare începerii tratamentului. Însă, avem și doamne care au realizat deja proceduri de embriotransfer. Din nefericire, avem deja situații în care procedura de fertilizare a fost încheiată fără succes și cuplurile au depus dosarul pentru încă o șansă. Am anunțat încă de la inițierea acestui program că doamnele și cuplurile se pot înscrie de trei ori într-un an pentru sprijinul de 15.000 de lei/procedură, dacă medicul specialist indică acest lucru.

Așteptăm în continuare dosarele și vă îndemn să citiți cu atenție informațiile de pe pagina de internet a Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse”, conchide Gabriela Firea, care subliniază importanța parcurgerii tuturor pașilor din regulamentul de întocmire și depunere a dosarelor, informații disponibile pe site-ul instituției. Tot acolo se găsesc și listele clinicilor și farmaciilor partenere înscrise în program.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie ușoară
5.6 ° C
6.2 °
5 °
87 %
2.1kmh
0 %
vin
7 °
sâm
6 °
Dum
7 °
lun
7 °
mar
7 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii