Ordonanța care asigură pensionarilor tichete sociale și medicamente compensate, adoptată de Guvern

Ordonanța care asigură pensionarilor tichete sociale și medicamente compensate, adoptată de Guvern

Guvernul a adoptat astăzi ordonanţa de urgenţă în baza căreia pensionarii care primesc tichete sociale pentru alimente sau masă caldă, medicamente compensate şi ajutor pentru încălzire vor beneficia în continuare de aceste măsuri.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, citat de Agerpres, a precizat că Executivul a adoptat ordonanţa de urgenţă care ajustează pragurile până la care pensionarii beneficiază de aceste forme de sprijin, în contextul majorării pensiilor de la data de 1 septembrie.

Astfel, în cazul beneficiarilor de tichete sociale pe suport electronic pentru produse alimentare şi mese calde, limita de venituri a crescut de la 2.000 la 2.210 lei. Drept urmare, numărul total al persoanelor care beneficiază de tichete de 250 de lei, acordate o dată la două luni, se va menţine la acelaşi nivel cu cel din luna august (1,7 milioane de pensionari, persoane cu dizabilităţi, familii monoparentale).

Guvernul a majorat şi plafonul veniturilor din pensii până la care pensionarii pot beneficia de compensarea cu 90% a preţului de referinţă al medicamentelor. Mai exact, pragul creşte de la 1.830 lei la 2.020 de lei/lună. De acest program vor putea beneficia nu mai puțin de 2.350.000 de pensionari.

Mai departe, ajutorul pentru încălzirea locuinţei şi suplimentul pentru energie termică, gaze naturale, energie electrică, combustibili solizi sau petrolieri vor fi acordate în continuare tuturor persoanelor care au beneficiat de acest sprijin. Aici nu va fi luat în calcul cuantumul majorat al pensiilor. Pentru a obţine aceste drepturi, pensionarii vor prezenta ultimul talon de pensie, trimis înainte de recalcularea pensiei. Măsura se va aplica în perioada 1 septembrie 2024 – 15 octombrie 2025.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
17.8 ° C
18.3 °
16.1 °
52 %
2.6kmh
0 %
lun
18 °
mar
24 °
mie
22 °
joi
18 °
vin
24 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii