În data de 2 martie 2022 a fost adoptat de către plenul Camerei Deputaților proiectul de Lege pentru anularea unor obligaţii fiscale şi pentru modificarea unor acte normative – PLx 583/2021, care prevede anularea diferenţelor de obligaţii fiscale principale şi/sau obligaţii fiscale accesorii, stabilite de organul fiscal, ca urmare a reîncadrării sumelor reprezentând indemnizaţii sau orice alte sume de aceeaşi natură, primite pe perioada delegării, detaşării sau desfăşurării activităţii în altă localitate, atât în țară, cât și în străinătate, pentru cei care au primit indemnizații de delegare, cum ar fi diurnele, pe care organele fiscale le-au considerat salarii, transmite într-un comunicat Adrian Solomon, președintele Comisiei pentru muncă si protecție socială.

Problemele grave cu care s-au confruntat angajatorii români atât în perioada anterioară anului 2015, cât şi în prezent, şi care au determinat intervenţia legislativă prin amnistie fiscală, au avut drept cauză lipsa reglementării unui regim fiscal unitar, clar şi predictibil, tocmai pentru aceste categorii de sume prevăzute în legislaţia muncii.

În cadrul ședinței Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci s-au adoptat mai multe modificări la textul legii pentru indemnizațiile mai sus-menționate, în sensul ca pe perioada desfăşurării activităţii în altă localitate, în ţară sau în străinătate, în interesul serviciului, pentru partea care depăşeşte plafonul neimpozabil stabilit astfel:

• în ţară 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru indemnizaţie, prin hotărâre a Guvernului, pentru personalul autorităţilor şi instituţiilor publice, în limita a 3 salarii de bază corespunzătoare locului de muncă ocupat;
• în străinătate, 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru diurnă, prin hotărâre a Guvernului, pentru personalul român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, în limita a 3 salarii de bază corespunzătoare locului de muncă ocupat.

Necesitatea şi oportunitatea modificărilor făcute în cadrul Comisiei pentru buget, pentru perioada în care salariaţii desfăşoară activitate în altă localitate, în ţara sau străinătate, rezidă în faptul că doar astfel dispare şi „miza fiscală” mare legată de forma în care se acordă astfel de sume suplimentare, reducându-se, astfel, şi tentaţia obiectivă a angajatorilor de a identifica şi utiliza soluţii speculative care să le creeze avantaje fiscale. Totodată, se elimină şi posibilitatea ca, pe viitor, administraţia fiscală să reîncadreze indemnizaţiile de delegare/detasare netaxate, ca şi prestaţii suplimentare taxate.

Mai mult, dacă prestaţiile suplimentare nu se cuprind în acelaşi regim fiscal de netaxare, similar cu indemnizaţiile de delegare/detaşare, pentru viitor rămâne, în continuare, nerezolvată tocmai problema transportatorilor români, deoarece diurnele plătite şoferilor ar putea fi, cu uşurinţă, reîncadrate ca prestaţii suplimentare, pe motivele de fapt şi de drept cunoscute şi folosite deja de ANAF.

Se uzează de argumentaţia potrivit căreia, şoferii de pe trasee interurbane şi internaţionale, în principal, nu ar avea practic un loc de muncă fix, la autobază, la sediul societăţii angajatoare, iar în aceste condiţii ei nu ar avea de unde să fie delegaţi sau detaşaţi şi, implicit, nu ar putea beneficia nici de indemnizaţiile netaxate fiscal specifice delegării/detaşării, iar aceste sume sunt reîncadrate fiscal în prestaţii suplimentare specifice clauzei de mobilitate.

Pentru evitarea, pe viitor, a acestor situaţii confuze şi a interpretărilor care, de multe ori, depăşesc limita legii şi devin abuzive, fie de o parte, fie de alta, este evidentă necesitatea stabilirii aceluiaşi regim fiscal, de netaxare a prestaţiilor suplimentare în baza clauzei de mobilitate, prevăzută de art.25 din Codul muncii.

În plus faţă de forma adoptată de Senat, considerăm necesar şi oportună reglementarea aceluiaşi mod de stabilire a plafonului neimpozabil, prin raportarea la 3 salarii de bază corespunzătoare locului de muncă ocupat.

Subliniem că acest lucru este pe deplin justificat, atât din perspectiva caracterului coerent şi unitar pe care trebuie să-l acordăm regimului fiscal al unor sume suplimentare de aceeaşi natură acordate salariaţilor în cazul desfăşurării activităţii în altă localitate, în ţară sau în străinătate, dar şi din perspectiva de predictibilitate şi pragmatism.

Astfel, chiar dacă actualul nivel al diurnei pentru deplasările în ţară, stabilit la nivel de HG este mic şi nu ar putea depăşi, la această dată, 3 salarii de bază corespunzătoare locului de muncă ocupat, apreciem că este foarte important să avem o regulă unică şi predictibilă, tocmai pentru a preîntâmpina posibilele abuzuri privind acordarea diurnei în ţară, în cazul în care nivelul stabilit acum în HG ar putea să fie majorat oricând, existând, de altfel, suficiente motive în acest sens şi discuţii avansate de mediul economic.

De asemenea, prin modificările aduse nu mai există posibilitatea organului fiscal de a aprecia ca sumele primite cu titlu de indemnizații reprezintă prestări suplimentare și de a le reîncadra ca elemente constitutive ale salariului, integral impozabile, fără constatarea organelor competente ale Inspecției Muncii privind natura acestor venituri din perspectiva legislației în materie.

Având în vedere toate aceste aspecte, apreciem că poziţia Federaţiei Operatorilor Români de Transport (FORT) este injustă şi exprimată fără a conştientiza pe deplin faptul că majoritatea salariilor de bază acordate acestei categorii de salariaţi sunt de fapt reprezentate de salariul minim brut pe ţară garantat în plată, iar partea cea mai importantă a veniturilor acestora se obţin tocmai sub aceste forme de prestaţii, care nu intră în baza de calcul a pensiilor. Şoferii trebuie să beneficieze de salarii de bază mai mari înscrise în contractul de muncă şi astfel, treptat, să-şi asigure şi o pensie rezonabilă în viitor.