România ocupă locul a doilea în clasamentul sărăciei din UE

România ocupă locul a doilea în clasamentul sărăciei din UE

România ocupă locul doi în Uniunea Europeana la riscul de sărăcie și excluziune socială. O treime dintre români se regăsesc în această situaţie. Un studiu a arătat că România se plasează pe al doilea loc pe această criză, fiind astfel succedată de vecinii din sud, Bulgaria.

Cifra alarmantă de 14,5% arată că populația țării se află într-o situație materială șubredă iar datorită acestui fapt, foarte mulți români nu mai ajung să-și plătească facturile și utilitățile sau întâlnim cazuri mult mai grave unde oamenii se numără printre cei care își pierd locuințele.

Situația se prezintă mult mia bine însă în țările nordice, precum Finlanda, Norvegia și Suedia dar și în centrul Europei, unde vorbim despre Slovenia și Republica Cehă. Totodată în Grecia și în Bulgaria se află cei mai mulţi aflaţi în această situaţie, în timp ce media Uniunii Europene este de 5,6%. În aceeași notă, în topul celor cinci țări din clasament, unde locuitorii sunt predispuși la sărăcie se situează și cea mai îndrăgită destinație pentru vacanțe, Grecia; urmată de Italia și Spania.

Sunt în derulare la acest moment de către specialiști activități de comparare la nivel statistic, anul 2019 cu situația actuală. Mai mult decât atât, se va studia ce impact a avut pandemia cu noul coronavirus în acest sens și dacă măsurile luate au reușit sa mențină un echilibru sau dacă mai multă populație a crescut numărul celor ce tind spre săracie.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
0.2 ° C
0.6 °
-1 °
83 %
2.7kmh
0 %
vin
12 °
sâm
6 °
Dum
6 °
lun
7 °
mar
4 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii