România şi Statele Unite ale Americii au încheiat Acordul de securitate socială şi Aranjamentul administrativ de aplicare a acestuia

România şi Statele Unite ale Americii au încheiat Acordul de securitate socială şi Aranjamentul administrativ de aplicare a acestuia

România şi Statele Unite ale Americii au încheiat Acordul de securitate socială şi Aranjamentul administrativ de aplicare a acestuia, prin semnarea celor două documente de către ministrul Muncii, Marius Budăi, şi ambasadorul SUA la Bucureşti, Kathleen Kavalec, în cadrul unei ceremonii desfăşurate, joi, la Palatul Victoria.

Ministrul Muncii a subliniat că semnarea Acordului de securitate socială între România şi SUA reprezintă încununarea unor demersuri ale ambelor administraţii, în beneficiul cetăţenilor şi pentru o mai bună protecţie a drepturilor de securitate socială ale acestora.

„Avem o numeroasă comunitate de origine română în SUA, oameni care trăiesc şi muncesc acolo, care contribuie activ la dezvoltarea legăturilor dintre ţările noastre şi care se vor bucura să poată beneficia de prevederile unui astfel de Acord de securitate socială. Comunitatea românească din SUA a manifestat în repetate rânduri interesul pentru încheierea unui astfel de Acord şi iată că, astăzi, putem spune că împreună cu partenerii americani am reuşit să răspundem pozitiv acestor solicitări. Acordul în domeniul securităţii sociale urmăreşte să asigure continuitatea şi protecţia prestaţiilor şi drepturilor de pensie în contextul circulaţiei între cele două state, prin posibilitatea totalizării perioadelor lucrate, atât în România, cât şi Statele Unite ale Americii în vederea deschiderii dreptului la pensie”, a declarat Marius Budăi.

El a adăugat că reglementarea cadrului juridic în domeniul securităţii sociale între cele două state, pe bază de coordonare, pentru întreaga perioadă permite, totodată, determinarea legislaţiei aplicabile în cazul lucrătorilor migranţi.

„Negocierea celor două texte s-a făcut prin raportare permanentă la particularitatea legislaţiilor naţionale şi la avantajele pentru potenţialii beneficiari, respectiv cetăţenii şi asiguraţii celor două state, cu respectarea egalităţii de tratament şi în spiritul reciprocităţii”, a mai declarat Marius Budăi.

Ambasadorul SUA, Kathleen Kavalec, a explicat că Acordul oferă beneficii reale şi tangibile.

„România şi Statele Unite ale Americii au o prietenie neclintită şi durabilă, întemeiată pe valori comune şi angajamente de lungă durată. Ea se dezvoltă cu fiecare pas pe care-l facem pentru a apropia popoarele noastre şi a le oferi beneficii reale şi tangibile. Semnarea acestui Acord în domeniul securităţii sociale face exact acest lucru. Acordurile în domeniul securităţii sociale protejează beneficiile celor care şi-au împărţit vieţile profesionale şi carierele între două ţări sau chiar mai multe. Cu siguranţă, nu este surprinzător că într-o lume mai interconectată şi mai globală decât oricând, numărul cetăţenilor ţărilor noastre care au făcut acest lucru creşte constant”, a afirmat Kathleen Kavalec.

Ea a adăugat că Acordul semnat între România şi SUA va permite celor două părţi să ia în considerare perioadele de cotizare din cealaltă ţară, pentru a dobândi dreptul la beneficii şi accesul la acestea.

„De acum înainte, accesul la beneficiile obţinute şi viaţa cetăţenilor ţărilor noastre, care au trăit pe două continente şi lucrează ori sau pensionat, vor fi mult mai uşoare. Astăzi eliminăm îngrijorările privind dubla contribuţie de asigurări sociale şi ajutăm la prevenirea existenţei unor intervale în care persoane care au lucrat şi au avut contribuţii directe la ambele noastre naţiuni să nu fie supuse niciunei scheme de asigurări sociale”, a mai afirmat Kathleen Kavalec.

Ambasadorul american a subliniat că s-a ajuns la acest acord, care reprezintă un pas important şi benefic, după un deceniu de eforturi susţinute şi cooperare între cele două state şi reprezentanţii lor.

În cadrul evenimentului, au transmis mesaje premierul Nicolae Ciucă şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu

Şeful Executivului a punctat în mesajul său, prezentat de consilierul Mihnea Drumea, că Acordul în domeniul securităţii sociale reprezintă încă o dovadă a colaborării, la nivel înalt, între cele două state, având la bază Parteneriatul strategic, care stabileşte pilonii acestei relaţii.

„Vorbind de pilonii relaţiei România-SUA, doresc să menţionez eforturile care se fac în domeniul consular, unde avem ca obiectiv principal identificarea celor mai adecvate modalităţi pentru facilitarea accesul României în Programul Visa Waiver. Salut, încă o dată, cu această ocazie, depunerea în Senatul SUA a proiectului pentru ridicarea vizelor turistice pentru românii care călătoresc în SUA, precum şi rezultatele obţinute în domeniile apărare, securitate energetică, de comerţ şi investiţii, buna guvernare şi lupta împotriva corupţiei, educaţie, securitatea reţelelor 5 G şi sectorul nuclear civil, care sunt, de asemenea, foarte importante”, a transmis Nicolae Ciucă.

Premierul a subliniat că Acordul semnat joi va contribui şi mai mult la interacţiunea între partenerii români şi americani în domeniul afacerilor.

„Dar, cel mai important, va asigura cadrul de coordonare a securităţii sociale, atât de necesar în vederea unei protecţii sociale mai eficiente pentru cetăţenii români şi cetăţenii americani”, a evidenţiat Ciucă.

În mesajul şefului Camerei Deputaţilor, prezentat de ministrul Budăi, acesta subliniază că Acordul încheiat reprezintă o mărturie a faptului că Parteneriatul strategic România-SUA a intrat într-o etapă nouă, aceea de potenţare a relaţiilor economico-sociale.

„Salut încheierea acestui Acord între România şi Statele Unite ale Americii, după negocieri atât de laborioase. (…) Aş vrea să scot în evidenţă două aspecte referitoare la semnificaţiile acestui Acord. În primul rând, domeniul are la bază un principiu pe care românii îl preţuiesc enorm, şi anume egalitatea de tratament. În al doilea rând, este dovada că Parteneriatul strategic româno-american intră într-o nouă etapă, în care urmărim să potenţăm relaţiile economico-sociale între cele două state. Pentru a ajunge la semnarea acestui Acord a fost nevoie de multă muncă, de seriozitate şi de perseverenţă. Pentru asta, felicit echipa de la Ministerul Muncii, condusă de domnul ministru Budăi. Cred cu tărie că, folosind aceeaşi reţetă, vom reuşi în mandatul doamnei ambasador să semnăm un alt Acord, pe care românii îl aşteaptă de atât de mulţi ani, şi anume includerea României în Programul Visa Waiver”, a afirmat Marcel Ciolacu în mesajul transmis.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie ușoară
2 ° C
2 °
1.1 °
75 %
4.6kmh
0 %
vin
11 °
sâm
6 °
Dum
7 °
lun
7 °
mar
6 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii