Un eveniment ce trebuia să fie unul fericit pentru o familie din Suceava s-a transformat într-o tragedie. Un bebeluș a fost botezat duminică, iar în urma ceremoniei a intrat în stop cardio-respirator. Preotul care a oficiat slujba l-a scufundat pe copil în cristelniță de trei ori, iar acesta a înghițit multă apă.
La sosirea echipajului SMURD la lăcașul de cult, nou-născutul era în stop cardio-respirator și a fost nevoie de manevre de resuscitare. Micuțul a fost transferat la Spitalul Județean din Suceava și a fost internat la Terapie Intensivă. Din nefericire medicii nu au mai putut face nimic pentru a-l salva pe micuț. Acesta a murit luni dimineața.
Polițiștii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă. Cercetările sunt în primă fază in rem, însă urmează a se îndrepta probabil spre preotul care a oficiat slujba. Potrivit primelor informații se pare că familia l-ar fi informat pe preot că băiețelul a fost născut prematur, iar starea sa de sănătate este destul de precară.
Totodată și conducerea Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților a început o anchetă la biserica unde a avut loc tragedia din timpul slujbei de botez.