Mihai Leu, revenire în forță în cursele auto

Mihai Leu, revenire în forță în cursele auto

După ce a stat departe de curse câteva luni din motive medicale, Mihai Leu, a participat la prima cursă din acest an și a reușit să obțină un rezultat excelent, fiind aproape de o clasare pe podium.

Fostul campion mondial la box, în prezent pilot de automobilism sportiv, Mihai Leu a făcut senzație în etapa de viteză în coastă de la Reșița cu al său Audi R8 GT3 LMS, bolid unicat în motorsportul din țara noastră. Campionul a reușit să-și depășească cel mai bun timp personal obținut pe traseul din Valea Domanului, iar asta la doar o săptămână și jumătate după ce a fost externat din spital.

„Am încheiat cu bine etapa de la Reșița. Cu o mare bucurie în suflet. Au fost câteva luni lungi în care zilnic gândul meu era la revenirea în competiții. Am visat secundă de secundă la acest moment, iar azi am reușit. Prima mea cursă din 2024. Nu am venit la Reșița cu un obiectiv anume, dar m-am simțit excelent. Cel mai bun timp al meu pe acest traseu era în 2018, când am terminat în 2:18,721. Azi am fost mai rapid cu trei secunde. Totuși, nu a fost suficient să urc pe podiumul final, dar nici nu mai era nevoie. Pentru mine e deja o victorie”, a postat Mihai Leu pe Facebook. Campionul a dedicat reușita familiei, staffului medical, echipei tehnice, partenerilor și tuturor celor care îl sprijină și apreciază.

De trei ori campion național la viteză în coastă și o dată campion absolut la raliuri, Mihai Leu se pregătește acum pentru următoarea etapă, care va avea loc pe 20 iulie la Sinaia.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
6 ° C
7.1 °
3 °
79 %
0.5kmh
0 %
vin
13 °
sâm
13 °
Dum
14 °
lun
15 °
mar
14 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii