Protocol ce vizează promovarea sportului în școli cu ajutorul foștilor campioni, semnat de Ministerul Educației și Agenția Națională pentru Sport

Protocol ce vizează promovarea sportului în școli cu ajutorul foștilor campioni, semnat de Ministerul Educației și Agenția Națională pentru Sport

Agenția Națională pentru Sport și Ministerul Educației au semnat un protocol de colaborare care își propune să stimuleze interesul tinerilor pentru sport. Programul va aduce mari campioni din sport (retrași din activitate) în fața elevilor din școli și licee.

Cele două instituții vor colabora la implementarea Programului Național „Campion în școală”, ce va aduce în fața elevilor din toată țara foști sportivi, campioni ai sportului românesc retrași din activitatea sportivă. Aceștia vor servi drept model copiilor, istorisindProtocol ce vizează promovarea sportului în școli cu ajutorul foștilor campioni, semnat de Ministerul Educației și Agenția Națională pentru Sport din viața și activitatea lor sportivă, contribuind astfel la stimularea interesului pentru sport în rândul tinerilor.

Protocolul prevede implicarea a minimum 47 de campioni ai sportului românesc, retraşi din activitatea sportivă, care vor participa în mod activ la activităţile programului, în calitate de „ambasadori ai sportului şcolar”. Aceştia vor fi implicaţi în următoarele activităţi: lecţii de educaţie fizică şi sport, ore de consiliere şi orientare, precum şi competiţii sportive şcolare în judeţele şi sectoarele unde au fost desemnaţi, inspirând elevii şi cadrele didactice prin propriul exemplu.

„Prin acest protocol dorim să aducem marii campioni ai sportului românesc mai aproape de elevi şi de cadrele didactice, pentru a inspira şi pentru a motiva generaţiile tinere să adopte un stil de viaţă sănătos şi activ. Aceşti ambasadori ai sportului vor inspira elevii prin exemplul lor de dăruire, disciplină şi curaj, demonstrând că succesul vine din respectul pentru reguli şi din munca susţinută. Prin acest program ne dorim să creştem gradul de participare a elevilor la activităţile sportive, să dezvoltăm spiritul de echipă şi să cultivăm o mentalitate de învingător, nu doar pe terenul de sport, ci şi în viaţa de zi cu zi”, a declarat ministrul Educaţiei, Ligia Deca, citată de Agerpres.

Programul urmăreşte creşterea gradului de participare activă şi sistematică a elevilor la activităţi sportive şi promovarea sportului ca mijloc de îmbunătăţire a stării de sănătate şi a condiţiei fizice şi psihice.

„Acest parteneriat între Ministerul Educaţiei şi Agenţia Naţională pentru Sport este o dovadă clară că, atunci când lucrăm împreună, putem obţine rezultate extraordinare. Astăzi plantăm seminţele unei generaţii mai puternice şi mai unite, pentru că sportul nu înseamnă doar medalii şi recorduri. Înseamnă valori corecte, ambiţie, perseverenţă, respect, fair-play. Educaţia fizică şi sportul nu sunt doar materii şcolare, ci instrumente esenţiale pentru dezvoltarea integrală a copilului, iar prin exemplul marilor campioni, ne dorim să le arătăm tinerilor că sportul îi poate ajuta să devină oameni mai buni”, a declarat la rândul său Elisabeta Lipă, preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Sport,

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ninsoare
1.4 ° C
1.7 °
1 °
78 %
2.2kmh
0 %
vin
11 °
sâm
7 °
Dum
6 °
lun
7 °
mar
5 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii