România a învins Cipru, în deplasare, cu scorul de 3-0 și are 9 puncte din 9 posibile. Echipa lui Lucescu este lidera grupei C2 din Liga Națiunilor.
Toate golurile partidei au fost marcate în prima repriză. Dennis Man a deschis scorul în minutul 16, după o serie de șuturi ale atacanților tricolori. Nici zece minute mai târziu, Mihăilă a fost faultat în careu, iar în minutul 25, lovitura de pedeapsă a fost transformată de Răzvan Marin. Scorul reprizei (și scorul final al partidei), a fost stabilit în minutul 36, de fundașul Radu Drăgușin. În cea de-a doua repriză, România nu a mai forțat, dar chiar și așa, și-a creat ocazii suficiente cât să țină gazdele la respect. Darius Olaru a și marcat un gol, însă acesta a fost anulat pe motiv de offside.
Partida de la Larnaca a fost a treia pentru Mircea Lucescu ca selecționer, de la revenire. Situația în grupă se prezintă astfel: România este pe primul loc, cu 9 puncte, apoi pe locul secund, Kosovo, cu 6 puncte. Cipru este pe trei, cu 3 puncte, iar Lituania pe patru, cu niciun punct. Următorul meci al României va fi în deplasare, cu Lituania, pe 15 octombrie.