Sportivii CSO Voluntari au obținut rezultate meritorii la Campionatele Mondiale de Karate SKDUN, ediția 2024, desfășurată la Belgrad, în Serbia. Componenții lotului național al României legitimați la clubul ilfovean au obținut nu mai puțin de 18 medalii.
În competiția desfășurată între 25-27 octombrie, la care s-au întrecut peste 1.200 de sportivi din 26 de țări, karatiștii CSO Voluntari au reușit să câștige 3 medalii de aur, 8 de argint și 7 de bronz, reușind astfel să performeze la toate categoriile de vârstă, de la copii până la seniori, atât individual, cât și la probele de echipă.
„Un colectiv a cărui muncă și performanțe se datorează unui întreg – o echipă formată și dezvoltată corect, de la toți sportivii cu care se antrenează zi de zi și unde fiecare în parte ajută la menținerea unui colectiv construit pentru rezultate, până la antrenori, familii și susținerea necondiționată a clubului”, se precizează într-un comunicat postat pe pagina de Facebook a CSO Voluntari.
Medaliații sunt:
- Luiceanu Ana – 2 kata individual seniori, 3 kumite individual seniori sanbon, 3 kumite echipe feminin seniori, 2 kumite echipe mixt seniori
- Radovici Sasha – 3 kumite individual sanbon cadeți, 3 kumite echipe masculin cadeți
- Oprea Viorel – 1 kumite open juniori, 3 echipe mixt juniori
- Oprea Ioana – 2 kumite individual tineret ippon, 2 kumite individual tineret sanbon, 3 kumite echipe feminin tineret, 1 echipe mixt tineret
- Radu Bogdan – 2 kumite individual seniori, 1 kumite echipe masculin seniori, 2 kumite echipe mixt seniori
6.Șerban Cezar – 3 kumite echipe mixt juniori, 2 kumite echipe masculin juniori
- Henegariu Razvan – 2 kumite echipe masculin seniori
„Felicităm întreaga echipă a secției de karate SKDUN a CSO Voluntari – pentru noi fiecare dintre voi este un campion, pentru munca și dedicarea arătată zi de zi!”, a mai publicat CSO Voluntari.