Team România a adus acasă nouă medalii de la JO Paris 2024

Team România a adus acasă nouă medalii de la JO Paris 2024

România încheie participarea la Jocurile Olimpice de Vară de la Paris cu nouă medalii: trei de aur, patru de argint și două de bronz, anunță Agenția Națională pentru Sport. Aceste reușite plasează țara noastră pe un onorabil loc 23 pe națiuni.

Sportul românesc a făcut un pas înainte la JO Paris 2024, mai ales dacă facem comparație cu rezultatele obținute la precedentele ediții ale jocurilor olimpice de vară. Astfel, la JO Tokio 2020, România a cucerit doar patru medalii (una de aur și trei de argint), la JO Rio de Janeiro 2016 a cules tot patru (una de aur, una de argint și două de bronz), iar la JO Londra 2012 șapte medalii (două de aur, patru de argint și una de bronz). Acum a fost egalată performanța de la JO Beijing 2008, unde România a cucerit tot nouă medalii (patru de aur, una de argint și patru de bronz).

Medaliații acestei ediții sunt:

🥇 David Popovici (200 m liber);

🥇 Florin Enache, Andrei Cornea (dublu vâsle masculin);

🥇 Simona Radiș, Ioana Vrînceanu, Amalia Bereș, Adriana Adam, Maria Lehaci, Ancuța Bodnar, Roxana Anghel, Magda Rusu, Victoria Petreanu (barca de 8+1 feminin);

🥈 Simona Radiș, Ancuța Bodnar (dublu vâsle feminin);

🥈 Ioana Vrînceanu și Roxana Anghel (dublu rame feminin);

🥈 Ionela Cozmiuc și Gianina van Groningen (dublu vâsle feminin, categoria ușoară);

🥈 Mihaela Cambei (haltere feminin, cat. 49 kg);

🥉 David Popovici (100 m liber);

🥉 Ana Maria Bărbosu (gimnastică artistică individual – sol).

Team România s-a bucurat și de clasări pe locul patru, tot patru la număr, astfel:

🔸 Adriana Adam, Maria Lehaci, Magdalena Rusu şi Amalia Bereş (patru rame feminin);

🔸 Florin Arteni, Florin Lehaci (dublu rame masculin);

🔸 Locul 4 – Sabrina Maneca Voinea (gimnastică artistică, individual, sol).

De asemenea, au fost și trei clasări pe locul cinci:

🔸 Ştefan Berariu, Sergiu Bejan, Andrei Mândrilă, Ciprian Tudosă (patru rame masculin);

🔸 Mihăiţă Ţigănescu, Laurenţiu Danciu, Bogdan Băitoc, Constantin Adam, Marius Cozmiuc, Mugurel Semciuc, Florin Arteni, Florin Lehaci şi Adrian Munteanu (8+1 masculin);

🔸 Perechea Ovidiu Ionescu/Bernadette Szocs (tenis de masă, dublu mixt).

Lista completă a rezultatelor sportivilor români se poate consulta pe site-ul Agenției Naționale pentru Sport.

Pe primele locuri ale clasamentului pe națiuni la această ediție se află: Statele Unite ale Americii (40-44-42), China (40-27-24) și Japonia (20-12-13).

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer fragmentat
15.5 ° C
16.6 °
14.9 °
80 %
3.6kmh
75 %
joi
17 °
vin
24 °
sâm
27 °
Dum
27 °
lun
28 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii