A început etapa de înscriere la liceu. Când are loc repartizarea computerizată

A început etapa de înscriere la liceu. Când are loc repartizarea computerizată

Joi,11 iulie, au început înscrierile la liceu ale elevilor care au susținut evaluarea națională. Aceştia completează opțiunile în fișele de admitere, în prezența părintelui și a dirigintelui de la școala absolvită sau trimit online fișa. 

În perioada 11 – 22 iulie, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, se desfăşoară etapa de completare a opţiunilor şi a fişelor de înscriere, alături de părinţi şi de profesorii diriginţi.

Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, pe 24 iulie va avea loc repartizarea computerizată la liceu.

Completarea opţiunilor pentru locurile speciale de romi şi pentru cei cu încadrare de cerinţe educaţionale speciale are loc pe 15 şi 16 iulie, iar pe 18 iulie este programată repartizarea pe aceste locuri şi comunicarea rezultatelor.

Ministerul Educaţiei a publicat miercuri ierarhia la nivelul judeţelor din ţară şi al municipiului Bucureşti a absolvenţilor claselor a VIII-a care participă la admiterea la liceu, pe site-ul admitere.edu.ro.

Rata de promovare la Evaluarea Naţională, după rezolvarea contestaţiilor, este de 74,5%.

La începutul acestei săptămâni, Ministerul Educaţiei a publicat şi un ghid cu informaţii utile privind repartizarea computerizată în cadrul admiterii în învăţământul liceal 2024 – 2025.

Media de admitere, pe baza căreia se realizează înscrierea în clasa a IX-a de liceu a absolvenţilor învăţământului gimnazial, este media generală la Evaluarea Naţională susţinută de absolvenţii clasei a VIII-a, calculată ca medie aritmetică, cu două zecimale, fără rotunjire, a notelor obţinute.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
17.8 ° C
18.3 °
16.1 °
52 %
2.6kmh
0 %
lun
18 °
mar
24 °
mie
22 °
joi
18 °
vin
24 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii