Administrația Prezidențială a transmis primele precizări după ședința pe care a avut-o Consiliul Suprem de Apărare a Țării, marți, 11 aprilie, și a anunțat că procesul de modernizare a Forțelor Aeriene va continua prin achiziționarea de avioane de ultimă generație F-35. Totodată, în cadrul reuniunii de la Cotroceni, au fost analizate modalitățile optime de continuare a sprijinului pentru Republica Moldova.
„În același timp, menținerea unui sprijin consistent și multidimensional pentru Ucraina, în cadrul NATO și al Uniunii Europene, este de importanță critică pentru asigurarea succesului eforturilor de apărare ale acestui stat, atât în prezent, cât și pe termen lung. Membrii Consiliului au stabilit, totodată, că efortul țării noastre trebuie să continue să fie unul cuprinzător, care să asigure sprijinul necesar și pentru ceilalți parteneri vulnerabili din regiune. Este vorba, în primul rând, despre Republica Moldova, care, după Ucraina, este cea mai expusă agresiunilor și presiunilor ruse”, se mai arată în comunicatul Administrației Prezidențiale.
„În plus, Republica Moldova este ținta unor acțiuni hibride de destabilizare, de o intensitate și o complexitate fără precedent. Membrii Consiliului au accentuat, în reuniunea de astăzi, modul profesionist, democratic și responsabil în care aceste acțiuni au fost gestionate de autoritățile de la Chișinău”, se mai arată în același comunicat.
Membrii CSAT au analizat modalitățile optime pentru ca România să continue să susțină hotărât eforturile Republicii Moldova pentru consolidarea rezilienței.
„Membrii Consiliului au pus accent pe nevoia de adaptare la evoluțiile regionale și de întărire pe mai departe a demersurilor de sprijin în plan european și internațional, în beneficiul Republicii Moldova”, a precizat Administrația Prezidențială.
În ședința CSAT a fost analizată și dezvoltarea aviației militare române.
„Realizarea unor capabilităţi operaționale de apărare aeriană robuste, credibile, interoperabile, flexibile şi eficiente, destinate atât îndeplinirii angajamentelor asumate ca urmare a calității de stat membru NATO şi UE, cât și descurajării unei posibile agresiuni, reprezintă condiţia esenţială pentru îndeplinirea obiectivelor politicii de apărare a României”, spune Cotroceniul.
Administrația Preziențială a precizat că spectrul de capacități de apărare va cuprinde inclusiv „capabilități sporite de apărare aeriană și anti-rachetă pentru protecția forțelor proprii și capabilități avansate și diversificate de foc și de lovire cu precizie la mare distanță”.
„Procesul de modernizare a Forțelor Aeriene Militare va continua prin achiziționarea de avioane de ultimă generație F-35. Aceste avioane, dotate cu o gamă largă de senzori avansaţi, capacitate de schimb de informaţii criptate în timp real atât cu platforme aeriene, cât şi cu sisteme de apărare cu baza la sol, capacitate de gestionare reală a imaginii operaţionale a câmpului de luptă, precum şi cu muniţii inteligente de înaltă precizie, permit realizarea şi menţinerea superiorităţii aeriene, condiţie obligatorie pentru asigurarea suveranităţii în spaţiul aerian naţional şi, la nevoie, pentru apărarea acestuia”, a continuat Administrația Prezidențială.
Membrii CSAT au aprobat Concepția de realizare a capabilității operaționale de apărare aeriană cu avioane multirol de generația a V-a.
„În cadrul şedinţei Consiliului Suprem de Apărare a Ţării au fost analizate şi alte teme din domeniul securităţii naţionale”, conchide Administrația Prezidențială.