Alertă falsă de cutremur, la Constanța: Zeci de oameni speriați au ieșit din case și au chemat ajutoare la 112

Alertă falsă de cutremur, la Constanța: Zeci de oameni speriați au ieșit din case și au chemat ajutoare la 112

Într-un cartier din Constanța, zeci de oameni speriați că ar putea urma un cutremur au ieșit din case sâmbătă seara și au chemat ajutoare la 112. Pompierii, dar și echipele medicale au ajuns la fața locului și au constatat că totul fusese o glumă făcută de un vecin.

Primul apel la 112 a fost la 21.45 de minute. O persoană a anunțat că zeci de locuitori ai campusului social Henri Coandă au ieșit din locuințe și se tem de un posibil cutremur. Din cauza situației extrem de tensionate, la fața locului au ajuns rapid salvatorii.

„Au fost trimise o autospecială de stingere cu apă și spumă, o descarcerare, un echipaj SMURD B, un ATPVM, pentru a verifica și a ne asigura că nu sunt situații care să pună în pericol viața comunității”, a declarat Răzvan Parconie, purtător de cuvânt ISU Dobrogea, potrivit TVR. Oamenii au stat în frig până când s-au convins că a fost vorba despre o farsă. O persoană a suferit un atac de panică și a necesitat asistență medicală.

Nu numai oamenii din cartierul Henri Coandă s-au speriat. La 112 au fost primite alte zece apeluri din zone precum Cumpăna, Lumina, Medgidia și Mihail Kogălniceanu.

Olimpia Ceară, purtător de cuvânt IPJ Constanța: După intervenţia pompierilor din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea, poliţiştii l-au sancţionat contravenţional cu amendă de 500 de lei pe bărbatul care a apelat 112.

Echipele de intervenție s-au retras după ce toată lumea s-a calmat și s-a convins că nu are loc niciun cutremur.

Specialiștii atrag atenția că seismele nu pot fi prevăzute științific nicăieri în lume și că panica este extrem de periculoasă.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie moderată
6.8 ° C
7.2 °
5.1 °
56 %
5.1kmh
0 %
joi
6 °
vin
11 °
sâm
4 °
Dum
6 °
lun
7 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii