Alexandru Rafila, despre mandatele USR: Nimeni din Ministerul Sănătății nu a lucrat la PNRR, cu excepția a trei-patru angajați ai secretarilor de stat sau ministrului

Alexandru Rafila, despre mandatele USR: Nimeni din Ministerul Sănătății nu a lucrat la PNRR, cu excepția a trei-patru angajați ai secretarilor de stat sau ministrului

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a vorbit despre situația în care a găsit capitolul sanitar din PNRR atunci când a preluat mandatul de la predecesorii din USR. „A fost așa ca un soi de cadou cu o panglică mare și nimeni nu știa ce e în cutie, inclusiv angajații Ministerului Sănătății”, a spus social-democratul, duminică, pe B1 TV.

„Noi am găsit acest program la Ministerul Sănătății, a fost așa ca un soi de cadou cu o panglică mare și nimeni nu știa ce e în cutie, inclusiv angajații Ministerului Sănătății. Nimeni din Ministerul Sănătății nu a lucrat la acest program de redresare și reziliență, absolut nimeni, cu excepția a trei-patru angajați care lucrau la biroul unui secretar de stat sau la biroul ministrului Sănătății din acea perioadă, deci e clar că noi întâi a trebuit să înțelegem filosofia acestui program, care nu exista din punct de vedere al informației și infomării”, a declarat actualul ministru.
„Presupui că acest program trebuie să fie implementat de angajații Ministerului Sănătății. Era normal să lucrezi cu ei. Am găsit niște termene care erau foarte scurte unele dintre ele, foarte strânse, la unele lipsea logica. Nu vreau să comentez, nu vreau să acuz pe nimeni de nimic. Au existat niște reacții destul de virulente la primele declarații pe care le-am făcut apropo de PNRR, unii ziceau că eu sunt leneș, din cauza asta nu se întâmplă lucrurile… eh, lucrurile s-au întâmplat. Noi ne-am îndeplinit indicatorii care erau prevăzuți acolo”, a continuat el.

Lupta, spune Alexandru Rafila, nu este cu indicatorii.

„Cred că lucrurile sunt mai nuanțate. Important este să fim capabili să dezvoltăm proiecte (…). Acum, sigur, noi avem de ales 25 de spitale sau, mă rog, structuri spitalicești, că nu este vorba neapărat despre un spital în integralitatea lui, dintr-o listă de 49 care nu a avut însă niciun fel de criteriu de includere (…). Lucrul acesta este evident pentru că unul dintre spitalele propuse în lista de 49 nu există. Era un spital care fusese desființat în 2020 și el a apărut în 2021 pe lista de investiții în cadrul PNRR”, a adăugat oficialul.

El susține că nu îi dorește să intre „în polemici cu unii și cu alții”.

„Sigur, ne-a frapat încă un lucru. Știți că scopul acestor proiecte este, în general, să furnizezi cetățenilor din România acces la servicii de sănătate, dacă s-ar putea, cât mai echilibrat, și este bine că este așa. Eh, din păcate, din lista de 49 (de structuri spitalicești, n.r.) lipseau nu mai puțin de 22 de județe, deci în 22 de județe nu este niciun fel de obiectiv. Cele mai multe sunt în județele care au deja o infrastructură sanitară dezvoltată și am avut trei județe cu câte patru proiecte și 22 fără niciun proiect”, a mai afirmat Alexandru Rafila.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
5.4 ° C
6.1 °
3.9 °
57 %
2.2kmh
0 %
lun
5 °
mar
7 °
mie
4 °
joi
10 °
vin
10 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii