Ana Morodan, influencer cunoscut din România, a ajuns în arestul Poliției. A fost reținută de agenții de la Rutieră, după ce a fost prinsă sub influența alcoolului și drogurilor la volan.
În urmă cu o lună, Ana Morodan a mai fost implicată în două accidente de circulație la interval de 30 de minute.
Morodan a fost reținută marți după ce în cursul zilei a dat de 2 ori nas în nas cu Poliția. Inițial, a produs un accident, după ce nu a oprit la semnalele polițiștilor, și i-a fost reținut permisul. Câteva ore mai târziu, în cursul serii, a fost oprită din nou în trafic. În plus, în urma testării, s-a constatat că aceasta consumase atât alcool, cât și substanțe psihoactive.
Conducătoarea autovehiculului nu s-a conformat, și-a continuat deplasarea, moment în care a intrat în coliziune cu două autovehicule. În urma accidentului de circulație au rezultat doar pagube materiale.
În acest context, polițiștii au procedat la conducerea persoanei în cauză la sediul INML în vederea prelevării de mostre biologice, unde și de această dată a refuzat.
În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “Refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice”, faptă prevăzută și pedepsită de art. 337 din Codul Penal.
Totodată, în aceeași zi, în jurul orei 22:20, polițiști din cadrul Brigăzii Rutiere, în timp ce desfășurau activități de control în trafic pe o stradă din sectorul 1, au oprit un autovehicul condus de o persoană de sex femeiesc.
După stabilirea identității, au efectuat verificări cu privire la situația juridică a dreptului de a conduce, iar cu această ocazie au constatat faptul că, femeia figura cu permisul de conducere reținut ca urmare a dosarului de cercetare penală întocmit în conformitate cu prevederile art. 337 din Codul Penal.