Sindicatul Transportatorilor din București a anunțat, marți, că greva a luat sfârșit după ce a obținut majorarea salariilor angajaților în urma discuțiilor cu viceprimarul general Stelian Bujduveanu.
Viceprimarul Stelian Bujduveanu a transmis că a discutat cu sindicatul și ca s-a discutat despre creșterea salariului minim pe economie de la 3.000 la 3.300 de lei, conform Ziare.com.
„Am avut o întâlnire foarte bună cu reprezentanții sindicatului și cu conducerea STB. S-a abordat creșterea salariului minim pe economie de la 3.000 la 3.300 de lei și cum poate fi implementată această creștere, care este impactul pe care îl va avea. S-au discutat despre modificarea unor articole din contractul colectiv de muncă. Cred că acest conflict s-a stins, în zilele următoare vom avea draftul noului CCM, analizat de ambele părți și sperăm ca până la finalul lunii acest contract colectiv de muncă să intre în linie dreaptă.
Am căzut de acord asupra acelei majorări salariale generate de creşterea salariului minim pe economie. Avem din partea conducerii sindicatului asigurările că acest conflict de muncă a fost stins”, a declarat viceprimarul general Stelian Bujduveanu.
Reprezentanții Sindicatului sunt mulțumiți că au reușit creșterea salariului minim pe economie care se va face în două etape, prima în octombrie 2023, iar a doua în ianuarie 2024.