Un front rece va traversa țara noastră și va aduce și ploi, a declarat Alina Șerban, meteorolog de serviciu ANM.
„O vreme nefirească pentru această perioadă, temperaturi de vară, 30, până la 33, 34 de grade, în partea de sud a țării, multe valori de 30, în vest, în centru, în est. Doar în extremitatea de nord-vest, în Maramureș, ușor mai rece de atât, și pe litoral. În condițiile în care, la momentul acesta, în partea de sud a teritoriului, de exemplu, ar trebui să avem cel mult 17-18 grade. De altfel, și mâine, în aceste regiuni, în sud, în sud-est, va fi extrem de cald, temperaturi de 30, până la 32, 33 de grade”, a declarat meteorologul ANM pe B1 TV.
„Vremea se va schimba semnificativ. Un front rece va traversa țara noastră, de la nord-vest către sud-est. Îl vom resimți mâine în Crișana, în Maramureș și în Banat, acolo unde temperaturile vor scădea chiar și cu 10 grade față de astăzi, iar ulterior și în celelalte regiuni, miercuri, cam peste tot. Va rămâne mai cald doar în Dobrogea, cu maxime de 27-28 de grade, iar joi la nivelul întregii țări, când va fi chiar rece, aș spune, în nord, în centru, și normal termic în rest, astfel încât maximele la nivelul întregii țări, joi, se vor încadra între 8-9 până la cel mult 18-19 grade”, a continuat Alina Șerban.
„În condițiile în care acest front rece aduce și precipitații, ploi, în toate regiunile (…). Vom avea și fenomene convective, fenomene de vară, adică norii aceia cu dezvoltare mare pe verticală care vor determina averse, descărcări electrice, cantități mai importante, dar și vijelii. Vântul se va intensifica și el cam în toate regiunile. Vom avea rafale de 45-55, izolat chiar 60 de km/h”, a mai spus Alina Șerban.