Atenție când faceți cumpărături online: Recomandările Poliției Române

Atenție când faceți cumpărături online: Recomandările Poliției Române

Această perioadă aduce multe oferte în spațiul online, iar pentru a vă bucura în siguranță de produsul dorit, Poliția Română face o serie de recomandări. Printre cele mai întâlnite fraude online sunt vânzările fictive, adică postarea de anunțuri de vânzare online, iar, ulterior, după convingerea cumpărătorilor să transfere sumele de bani solicitate, bunurile nu mai sunt livrate.

De asemenea, cumpărătorii pot primi pe email mesaje care par a fi trimise de firme sau persoane de încredere, însă adresele de email ale expeditorilor sunt modificate, astfel încât să pară că sunt legitime. Se mai folosesc adrese foarte similare, de pildă cu o literă în plus sau minus sau cu cifra 0 în locul literei O. În conținutul mesajului poate fi introdus un link spre o pagină falsă, iar în momentul în care se introduc date precum username și parolă, acestea pot fi furate ori se poate instala malware (una dintre cele mai întâlnite ameninţări în mediul cibernetic).

Nu plătiţi în avans bunurile comandate prin internet

Atunci când navigați pe internet de pe dispozitivul dumneavoastră, asiguraţi-vă că această conexiune este securizată prin HTTPS – pictograma unui lacăt arătând că pagina accesată este securizată. Nu plătiți în avans bunurile comandate. Nu dați niciodată click pe un link/o anexă dintr-un e-mail sau SMS nesolicitat. Verificați adresa de pe care v-a fost transmis mesajul. De multe ori aceasta provine de la un domeniu care nu are legătură cu acea companie.

Evitaţi operatorii economici care nu afișează date de contact complete (adresă, telefon, cod unic de identificare fiscală etc.) şi care se rezumă la o simplă adresă de e-mail. Aveţi grijă dacă accesaţi o pagină web care conține greșeli gramaticale.

Dacă se cumpără bunuri de la persoane fizice, trebuie cerute documentele de proveniență ale acestora (factura sau bonul fiscal cu care a fost cumpărat iniţial produsul de la magazin) şi certificatul de garanție emis de producător. Nu plătiţi în avans bunurile comandate prin internet de la persoane necunoscute. Folosiţi un serviciu de curierat cu plata ramburs ce permite deschiderea coletului la primire. Plătiţi pentru marfă după ce v-aţi asigurat că aţi primit ce aţi comandat. În cazul în care efectuaţi totuşi plata online pentru diferite produse, fiţi atenţi când oferiţi detaliile cardului de credit sau debit pe internet. Refuzaţi tranzacţia dacă vi se cere codul PIN. Este normal să vi se ceară codul CVV (format din 3 sau 4 cifre, inscripţionat pe card). Este mai sigur să folosiţi un card de debit dedicat tranzacţiilor on-line pe care să îl încărcaţi numai cu suma necesară achiziţiei.

Foarte important este să cunoașteți situația financiară de pe card, atât înainte de a efectua o tranzacție, cât și după. Este posibil ca, uneori, să vă fie încasată mai mult decât suma de pe factura, fără a va da seama de acest lucru. Tipăriţi sau salvați comanda dumneavoastră, precum şi clauzele şi condiţiile ce apar pe site la momentul cumpărării, pentru situaţia în care ar exista vreo problemă mai târziu.

 

 

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie ușoară
2 ° C
2 °
1.1 °
75 %
4.6kmh
0 %
vin
11 °
sâm
6 °
Dum
7 °
lun
7 °
mar
6 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii