Prefecții din toată țara vor primi o adresă oficială din partea Ministerului Afacerilor Interne pentru a lua măsurile şi a observa modul în care instituţiile publice, autorităţile statului aplică legea eliminării dosarului cu şină, a anunțat vicepremierul Cătălin Predoiu, într-o conferință de presă.
Legea menționată a intrat în vigoare pe data de 4 iulie şi instituţiile au la dispoziţie 30 de zile pentru a se organiza în acest sens.
“Simplificarea procedurilor administrative şi a proceselor birocratice sunt două obiective importante, constante ale PNL, regăsite în programele politice ale partidului dar şi în acţiunea ministerelor, care au avut responsabilităţi în acest domeniu, nu în ultimul rând în atenţia parlamentarilor noştri care au avut şi o iniţiativă în acest sens. Legea 9/2023 reprezintă un rezultat concret al acestor programe şi al acestui efort parlamentar al colegilor şi prevede un număr de măsuri concrete şi obligaţii clar definite, pentru instituţiile statului, cu scopul de a se apropia de cetăţean, de a simplifica procedurile birocratice, de a face paşi spre debirocratizarea serviciului public administrativ”, a susținut ministrul de Interne, Cătălin Predoiu.
El a dat exemplu de câteva măsuri ”foarte importante, revoluţionare” în administraţia românească: interdicţia de a solicita cetăţeanului avize emise de către alte autorităţi, obligaţia instituţiilor publice de a pune la dispoziţia cetăţeanului acte oficiale, în format electronic, dacă acesta îşi manifestă voinţa în acest sens, interdicţia de a solicita copii, duplicate, în format letric, materializat pe hârtie şi “în general obligaţii care vor contura mai bine procesul de digitalizare început în administraţia românească”.
Predoiu a menţionat că legea dosarului cu șină conţine drepturi clar definite pentru cetăţean, iar acestea nu vor fi ignorate.
”Vom monitoriza, supraveghea, modul în care se aplică această lege şi evident, tema, dacă e necesar, va fi adusă în atenţia Guvernului”, a completat vicepremierul Predoiu.
A.N.