Bogdan Chirieac: „PSD a câştigat alegerile de o manieră categorică”

Bogdan Chirieac: „PSD a câştigat alegerile de o manieră categorică”

Analistul Bogdan Chirieac a declarat pentru Agerpres, că PSD a câştigat alegerile „de o manieră categorică”, preşedintele Klaus Iohannis contribuind la acest rezultat „în încercarea de a demoniza PSD”.

„Avem multe premiere la acest scrutin. În primul rând, este un uriaş succes pentru preşedintele Klaus Iohannis, nu în calitatea sa de şef de stat, nu în calitatea sa de preşedinte PNL, ci în calitatea sa de agent electoral al PSD. Fără efortul neprecupeţit al domniei sale, în încercarea de a demoniza PSD, acest partid nu ar fi câştigat aceste alegeri. În mod evident, domnul Iohannis a obţinut un efect nedorit al prestaţiilor sale la limita Constituţiei şi iată că publicul a remarcat lucrul acesta”, a afirmat Chirieac.

„PNL plăteşte propria aroganţă”

Potrivit lui Chirieac, USR „nu şi-a făcut” scorul pe care îl preconiza. „Diferenţa este sensibilă, vizibilă. Vedem degringolada din celelalte partide. PNL plăteşte propria aroganţă şi incompetenţă, în timp ce PSD a venit, la Bucureşti măcar, cu profesorii Rafila şi Cercel. După dezastrul de la locale, PNL a venit tot locul trei la Bucureşti, acesta a venit cu doamnele Violeta Alexandru şi Monica Anisie. Diferenţa era uriaşă. USR nu şi-a făcut scorul pe care îl aştepta, măcar cât la europarlamentare, pentru că, între timp, publicul l-a pus la treabă. Şi aici, orice s-ar spune, icoana USR este doamna Clotilde Armand. Ori imaginea cu frauda înspăimântătoare de la Sectorul 1, total ignorată de justiţie, aici cred că nervii s-au vărsat şi asupra PNL, nu numai asupra USR”, a spus analistul.

În privinţa AUR, Bogdan Chirieac a afirmat că asistăm la o „revoluţie”

„Este, dacă vreţi, o revoluţie, dincolo de orientările politice ale acestui partid. Este o revoluţie în campanie electorală. Viitoarele alegeri de orice fel nu mai sunt de conceput fără o înfruntare serioasă în spaţiul virtual. Practic, un partid cvasinecunoscut obţine un scor uriaş, peste 9%, strict datorită reţelelor sociale. Este o revoluţie de genul aceleia care a existat în anii ’60, în lumea occidentală, când a apărut televiziunea, când dezbaterile candidaţilor au început să apară, întâi în Statele Unite, apoi în Europa, la televiziune. Lucrul ăsta a schimbat total modul de funcţionare al alegerilor. Ei bine, acum reţelele sociale schimbă faţa politicii. Nu doar că ne-au schimbat societatea fundamental, nu doar că economia este altfel, odată cu pătrunderea masivă a online-ului, dar iată că şi campania electorală se schimbă fundamental”, a menţionat Chireac.

Referindu-se la „partidele mici”, Bogdan Chirieac a arătat că „Victor Ponta a fost foarte aproape” de intrarea în Parlament, iar „Traian Băsescu (PMP – n.r.) „ar fi vorba că ar intra”.

 

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie moderată
6.8 ° C
7.2 °
5.1 °
56 %
5.1kmh
0 %
joi
6 °
vin
11 °
sâm
4 °
Dum
6 °
lun
7 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii