Alexandru Rafila despre când se va putea renunța la mască în România

Alexandru Rafila despre când se va putea renunța la mască în România

Reprezentantul României la OMS, Alexandru Rafila, spune că vom putea renunța să mai purtăm mască sanitară de protecție toamna viitoare. Condiția este însă ca până atunci să fie vaccinate anti-coronavirus 10 milioane de persoane.

„De mască am putea scăpa prin toamnă sau când imunizăm 10 milioane de persoane. Purtarea măștii ar trebui să devină voluntară. Trebuie să ne gândim la niște cifre. În momentul de față, noi vaccinăm 50-60.000 de persoane zilnic, mai puțin în weekend, când numărul lor este ceva mai mic. Aștept momentul în care se ating sau se depășesc 100.000 de administrări zilnic. Altfel nu cred că atingem 10 milioane de vaccinați dacă nu creștem la 100.000 pe zi”, a spus Rafila la DigiFM.

Declarațiile lui Alexandru Rafila vin în aceeași zi în care premierul Florin Cîțu a organizat o conferință de presă în care a precizat că obiectivul Guvernului este să accelereze campania de imunizare în masă a populației. Tot astăzi, șeful Guvernului anunță că prima etapă a relaxării restricțiilor ar putea veni vara aceasta.

„Campania de vaccinare, știți foarte bine, iau în calcul lunile aprilie și luna mai, în aceste două luni vom avea 8,3 milioane de doze de vaccin care intră în România, la finalul lunii mai vom avea poate 5 milioane de persoane vaccinate și în scenariul optimist chiar 6 milioane de români vaccinați. 5 milioane de persoane vaccinate reprezintă peste 50% din populație care va fi vaccinată. Putem vorbi la sfârșitul lunii mai de revenirea la normalitate”, a spus Cîțu.

 

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ninsoare
0.5 ° C
1.1 °
-1 °
81 %
2.6kmh
0 %
vin
12 °
sâm
6 °
Dum
6 °
lun
7 °
mar
6 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii