Casa Albă acuză: campanie de spionaj în zeci de ţări. Cel puţin opt operatori americani de telecomunicaţii vizaţi de hackeri chinezi

Casa Albă acuză: campanie de spionaj în zeci de ţări. Cel puţin opt operatori americani de telecomunicaţii vizaţi de hackeri chinezi

Hackeri chinezi au vizat cel puţin opt furnizori americani de telecomunicaţii cu scopul de a spiona personalităţi politice americane de prim-plan în cadrul unei acîiuni de piraterie informatică ce a afectat zeci de ţări din întreaga lume, potrivit unor oficiali americani, acuză miercuri adjuncta consilierului Casei Albe în probleme de securitate naţională Anne Neuberger, relatează CNN.

”La ora actuală noi nu credem că cineva a eliminat complet actorii chinezi din aceste reţele. Aşadar există un risc de compromitere continuă a comunicaţiilor”, a declarat presei Anne Neuberger.

Acesta este cel mai grav bilanţ făcut public de către administraţia Biden cu privire la o campanie de piraterie informatică care a zguduit establishmentul securităţii naţionale americane şi care este pe cale să reprezinte o provocare la adresa viitoarei administraţii Trump.

Neuberger a declarat că oficialii pe care-i citează nu cred că hackerii au accesat informaţii clasificate.

CNN a dezvăluit că presupuşi hackeri chinezi au vizat comunicaţiile telefonice ale unor personalităţi politice americane de rang înalt, ca de exemplu preşedintele ales Donald Trump şi vicepreşedintele său ales J.D. Vance, dar şi membri de rang înalt ai administraţiei Biden.

China a dezminţit orice implicare.

Autorităţile americane încearcă să ajute principalii furnizori de telecomunicaţii să-i scoată din reţelele lor pe hackerii susţinuţi de Guvernul chinez, însă nu ştiu când vor reuşi să facă acest lucru, declarau marţi oficiali americani.

Operatorii de telecomunicaţii care au lucrat cel mai mult timp cu autorităţile federale sunt cei care au înaintat cel mai mult în îndepărtarea hackerilor, au anunţat reprezentanţi ai poliţiei federale (FBI) şi Agenţiei de Securitate Cibenetică şi Securitate a Infrastructurilor (CISA).

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer acoperit de nori
3.7 ° C
4.1 °
3.3 °
79 %
3.6kmh
100 %
Dum
10 °
lun
6 °
mar
5 °
mie
4 °
joi
5 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii