Vlad Pascu, autorul accidentului rutier de la 2 Mai, județul Constanța, în urma căruia au murit doi tineri, a fost condamnat, vineri, de Judecătoria Mangalia la 10 ani de închisoare. Decizia nu este însă definitivă și poate fi contestată.
Vlad Pascu, şoferul drogat care în octombrie 2023 a accidentat mortal doi tineri şi a rănit alţi trei în localitatea 2 Mai, a fost condamnat vineri, de Judecătoria Mangalia, la 10 ani de închisoare, transmite Agerpres.
„Aplică inculpatului Pascu Matei – Vlad, (…) pedeapsa cea mai grea, de 7 (şapte) ani închisoare, la care se adaugă un spor de 3 (trei) ani închisoare, reprezentând o treime din celelalte pedepse aplicate pentru infracţiunile concurente, şi dispune ca inculpatul Pascu Matei – Vlad să execute în final o pedeapsă rezultantă de 10 (zece) ani închisoare”, reiese din soluţia pe scurt a judecătorilor, potrivit Agerpres.
Decizia instanţei nu este definitivă, putând fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la data comunicării hotărârii.
Pe lângă pedeapsă, judecătorii au dispus ca Biroul Asiguratorilor de Autovehicule să plătească daune morale familiilor celor două victime, Sebastian Olariu și Roberta, precum și celor răniți în accident. Familia lui Sebastian va primi 700.000 de euro, iar familia Robertei 640.000 de euro. În total, persoanele rănite vor primi 400.000 de euro. Instanța a mai decis prelevarea probelor biologice de la inculpat pentru introducerea acestora în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare, conform news.ro.