Potrivit academicianului Ion Ghinoiu, pasionat etnolog, revelionul „nu este altceva decât un ceremonial funerar al antichităţii geto-dace ocazionat de moartea şi renaşterea simbolică a anului şi a timpului calendaristic cu care se confundă, în noaptea de 31 decembrie spre 1 ianuarie”. Împreună cu divinitatea, timpul se naşte anual, întinereşte, se maturizează, îmbătrâneşte şi moare pentru a renaşte după alte 365 zile, punctează etnologul.
De Anul Nou, nu lipsesc cetele de colindători care, după ce fac urări de sănătate, belşug, bucurie etc., primesc în dar colaci, vin, cârnaţi şi uneori bani. Strigatul peste sat este ceremonialul nocturn al cetelor de feciori pentru „judecarea publică” a celor care au încălcat regulile comunităţii. Acest moment este încheiat cu formula ”Cele rele să se spele, cele bune să se adune!”. Obiceiul este însoţit de aprinderea focurilor, precizează sursa citată anterior. În ajunul Anului Nou, pe înserat, tinerii „mascaţi” pornesc în cete prin satele din nordul Moldovei, purtând costume ale diferitelor personaje – ursul, capra, căiuţii, cerbii etc – şi merg din poartă în poartă, până în zorii zilei.
Obiceiul umblatului cu Ursul este întâlnit doar în Moldova, de Anul Nou, şi este un personaj întruchipat de un flăcău care poartă pe cap şi umeri blana unui urs, împodobită în dreptul urechilor cu ciucuri roşii. Masca este condusă de un ”ursar”, fiind însoţită de muzicanţi şi urmată de un grup de personaje. „Ursul” mormăie şi imită paşii legănaţi şi sacadaţi ai animalului pe care îl reprezintă, în bătăile tobelor, izbind puternic pământul cu tălpile, ceea ce semnifică purificarea şi fertilizarea solului în noul an.
Pluguşorul – străvechi obicei agrar derivat dintr-o practică primitivă, trecut printr-un rit de fertilitate – s-a transformat, în timp, într-o urare de recolte bogate în anul care abia începe, însoţită de strigături, pocnete de bici şi sunete de clopoţei. Plugul adevărat, tras de boi, a fost înlocuit, de-a lungul timpului, cu un plug în miniatură sau cu buhaiul care imită mugetul boilor. Textul strigat de colindătorii care merg cu Pluguşorul reprezintă „o naraţie privind muncile agricole, începe cu aratul, fiind urmat de semănat, de recoltat, se arată în volumul „Cartea de Crăciun”.
El include, uneori, şi gestul semănatului. Colindătorii – purtând la gât traiste încărcate cu boabe de grâu, secară, orz sau ovăz – intră în case, aruncă boabe cu mâna imitând semănatul pe ogor şi urează gazdelor sănătate şi roade bogate. Ei sunt răsplătiţi cu mere, colaci sau bani. După plecarea lor, gospodinele adună seminţele şi le duc în grajdul vitelor, pentru ca animalele să fie sănătoase peste an.
Umblatul cu Sorcova reprezintă bucuria copiilor, care poartă o crenguţă înmugurită de copac sau o sorcovă confecţionată dintr-un băţ în jurul căruia sunt împletite flori de hârtie colorată. Numele „sorcovă” vine de la cuvântul bulgar ”surov”, verde fraged, aluzie la ramura abia îmbobocită, ruptă dintr-un arbore. Sorcova este înclinată de mai multe ori în direcţia unei anumite persoane, ca şi cum ar fi înzestrată cu puterea de a transmite vigoare şi tinereţe persoanei vizate.
La români, în noaptea de Anul Nou oamenii trebuie să facă mult zgomot, pentru a alunga toate spiritele rele. În ultima zi din an, dar şi în prima zi a Anului Nou, este bine să nu facem cheltuieli şi să nu aruncăm nimic din casă – nici măcar gunoiul, deoarece odată cu el, aruncăm afară din casă şi norocul. Totodată, oamenii nu trebuie să aibă nicio datorie când începe noul an. În caz contrar, ei vor rămâne datori întreg anul.
Conform tradiţiei populare, la miezul nopţii dintre ani uşa casei trebuie să fie deschisă, pentru a-i face loc anului vechi să iasă şi Anului Nou să intre. Bătrânii spun că la trecerea dintre ani este bine ca fiecare persoana să poarte o haină nouă şi ceva roşu, dar şi să aibă în buzunar nişte bani.
O altă credinţă populară spune că în noaptea dintre ani este bine să se mănânce peşte, pentru a avea o trecere lină şi uşoară prin anul ce urmează, precum cea a peştelui prin apă. La miezul nopţii este important să ne punem o dorinţă şi să întâmpinăm anul ce vine cu speranţe mari.