Comisia parlamentară UNESCO a demarat seria de evenimente dedicate împlinirii a 20 de ani de la adoptarea Convenției pentru salvgardarea patrimoniului cultural imaterial de către UNESCO

Comisia parlamentară UNESCO a demarat seria de evenimente dedicate împlinirii a 20 de ani de la adoptarea Convenției pentru salvgardarea patrimoniului cultural imaterial de către UNESCO

Comisia permanentă comună a Camerei Deputaților și Senatului pentru relația cu UNESCO, împreună cu Ambasada Republicii Moldova în România, în parteneriat cu Muzeul Național al Satului ,,Dimitrie Gusti” și Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală din Chișinău, a organizat, în perioada 28 februarie – 1 martie 2023, expoziția-atelier ,,Patrimoniul imaterial UNESCO din România și Republica Moldova”.

Cu această ocazie, Comisia parlamentară UNESCO a demarat seria de evenimente dedicate împlinirii a 20 de ani de la adoptarea Convenției pentru salvgardarea patrimoniului cultural imaterial de către UNESCO și a marcat, totodată, înscrierea în Lista Reprezentativă a Patrimoniului Mondial UNESCO a ,,Mărțisorului” (2017) și a ,,Cămășii cu altiță” (2022).

În deschiderea evenimentului, președintele Comisiei permanente comune a Camerei Deputaților și Senatului pentru relația cu UNESCO, deputatul Ana-Maria Cătăuță, a precizat că prin ,,mecanismul de implementare și de promovare a Convenției UNESCO suntem îndrumați și suntem încurajați să ne referim la patrimonial imaterial ca fiind o sursă vie de inspirație, suntem încurajați să respectăm și protejăm natura”. Totodată, deputatul român a menționat că ,,atunci când vorbim de tradiţii şi ritualuri, de meșteșuguri tradiționale sau de expresii verbale, de artele spectacolului nu putem uita că ele depind, nedezmințit, de existenţa umană, care este și cea mai fragilă dintre toate. Patrimoniul cultural imaterial începe cu oamenii și trăiește prin oameni, nu poate exista în afara comunităților care îl creează, interpretează”.

,,Este un moment aniversar care ne permite să reafirmăm angajamentul României de a continua să acționeze în spiritul Convenției pentru salvgardarea acestui repertoriu fără egal, al diversității culturale și umane, precum și al expresivității creative a diferitelor comunități”, a subliniat Janina Sitaru, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe, în intervenția sa.

De asemenea, secretarul de stat din Ministerul Culturii, András Demeter, a menționat că ,,tradiția, indiferent de forma în care am moștenit-o, trebuie, pur și simplu, trăită, asumată”.

Ministrul consilier al Ambasadei Republicii Moldova la București, Mihaela Manoli, a subliniat importanța înscrierii cămășii cu altiță în Patrimoniul Mondial UNESCO, la finalul anului trecut și a adresat mulțumiri tuturor cusătoreselor care ,,prin muncă și dăruire au păstrat, de-a lungul anilor, această artă (a coaserii cămășii cu altiță), au făcut-o să renască și să fie cunoscută lumii.

Ambasadorul extraordinar și plenipotențiar, Delegat permanent al României pe lângă UNESCO,  Simona-Mirela Miculescu, a precizat, prin intermediul unei intervenții video, că ,,patrimoniul imaterial exprimă în modul cel mai vibrant și mai autentic posibil universul cultural și simbolic al unui popor. Vorbim despre o producție care urmărește tipare imemoriale și, în același timp, se află într-o permanentă evoluție care întărește și mai mult sentimentul de mândrie și de apartenență la un popor sau la o comunitate – cheia de boltă a transmiterii către tinerele generații a unor forme de expresii unice.

În cadrul evenimentului au mai luat cuvântul reprezentantul Muzeului Național al Satului ,,Dimitrie Gusti”, Puiu Costoiu, directorul Muzeului Național de Etnografie și Istorie Naturală din Chișinău, Petru Vicol, precum și părintele Nicolae Dascălu, de la Patriarhia Română.

La expoziția-atelier au participat artizani din România și Republica Moldova, care au prezentat tradiția coaserii cămășii cu altiță, meșteri din Macedonia de Nord și Bulgaria, care se ocupă confecționarea mărțișoarelor, precum și meșterițele de la ,,Șezătoarea București” care au prezentat tainele artei confecționării cămășii românești.

Totodată, reprezentanții Muzeului Național al Satului ,,Dimitrie Gusti” și ai Muzeului Național de Etnografie și Istorie Naturală din Chișinău au expus obiecte de patrimoniu în foaierul Sălii Regele Mihai I (sala de plen) a Senatului României.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie ușoară
2 ° C
2 °
1.1 °
75 %
4.6kmh
0 %
vin
11 °
sâm
6 °
Dum
7 °
lun
7 °
mar
6 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii