Compania xAI a lui Elon Musk a dezvăluit marţi cel mai recent model de inteligenţă artificială, Grok 3, susţinând că acesta poate depăşi ofertele competitorilor OpenAI şi DeepSeek din China.
Totul este conform testelor iniţiale care au inclus evaluări standardizate la matematică, ştiinţă şi programare, notează CNBC, potrivit news.ro
Echipa xAI a anunţat, de asemenea, lansarea unui nou produs numit ”Deep Search”, descris ca ”un motor de căutare de nouă generaţie”.
Grok 3 va fi disponibil pentru abonaţii premium ai platformei X începând de marţi în SUA şi va putea fi accesat şi printr-un abonament separat pentru versiunile web şi de aplicaţie, conform declaraţiilor echipei xAI.