Consiliul Concurenței va monitoriza prețurile din zonele inundate

Consiliul Concurenței va monitoriza prețurile din zonele inundate

Consiliul Concurenței va monitoriza prețurile produselor ce pot fi achiziționate de persoanele și familiile afectate de inundații din fondurile de sprijin alocate de către Guvern.

„Vom monitoriza îndeaproape evoluțiile pieței pentru a identifica companiile care profită de această situație de criză pentru a crește prețurile fără o justificare obiectivă, pentru a face înțelegeri anticoncurențiale sau pentru a-și folosi poziția superioară de negociere”, a declarat Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței.

În cazul în care, autoritatea de concurență va constata încălcarea legii concurenței sau a legii privind combaterea concurenței neloiale (legea speculei), va interveni utilizând instrumentele pe care le are la dispoziție.

Reamintim că Executivul a aprobat ca familiile și persoanele singure afectate de inundații să primească suplimentar încă 15.000 de lei, pe lângă ajutorul deja acordat în valoare de 10.000 de lei. Cu aceste sume pot fi achiziționate bunuri folosință îndelungată și combustibil solid și petrolier necesar pentru încălzirea locuinței și prepararea apei calde și a hranei. Bunuri de folosință îndelungată reprezintă mobilier de strictă necesitate, obiecte sanitare, materiale de construcții și aparate electrocasnice (mașină de spălat rufe, aragaz/mașină de gătit, frigider/combină frigorifică, televizor).

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
12.8 ° C
13.8 °
8.1 °
74 %
1.5kmh
0 %
mar
23 °
mie
24 °
joi
26 °
vin
27 °
sâm
21 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii