Continuă anchetele la Spitalul Sf. Pantelimon din Capitală

Continuă anchetele la Spitalul Sf. Pantelimon din Capitală

Decesele celor 17 pacienţi de la Terapie Intensivă în perioada 4-7 aprilie reprezintă subiectul unui dosar penal in rem deschis pentru omor. 

La Spitalul Clinic de Urgenţă Sfântul Pantelimon din Capitală continuă anchetele în cazul deceselor suspecte de la secţia de Terapie Intensiv. Ieri, poliţiştii şi procurorii au reluat audierile, în timp ce specialişti din sănătate fac verificări. Ministrul sănătăţii spune că astfel de incidente nu fac decât să compromită încrederea într-un spital.

Decesele celor 17 pacienţi de la Terapie Intensivă în perioada 4-7 aprilie reprezintă subiectul unui dosar penal in rem deschis pentru omor. Ieri, poliţiştii şi procurorii au reluat audierile – până acum au vorbit doar cu asistentele din spital.

Au fost făcute şi cercetări la faţa locului, au primit documente medicale referitoare la cei 17 pacienţi decedaţi în cadrul secţiei ATI şi alte înscrisuri relevante, potrivit Radio România Actualități.

Totul după ce, săptămâna trecută, o asistentă a depus o plângere în care sesiza numărul mare de decese într-un timp scurt şi acuza medicii de administrarea incorectă a noradrenalinei, o perfuzie care are rolul de a menţine tensiunea arterială.

În paralel cu investigaţia procurorilor, la Spitalul Sfântul Pantelimon mai au loc alte trei anchete: una internă a unităţii, cea a Colegiului Medicilor şi cea a Corpului de Control al Ministerului Sănătăţii.

Primele concluzii ale verificărilor făcute de specialiştii din sănătate ar putea apărea săptămâna viitoare – a declarat, în emisiunea Serviciul de noapte de la Radio România Actualităţi, ministrul sănătăţii Alexandru Rafila.

El a afirmat că incidente precum cel de la Spitalul Sfântul Pantelimon nu fac decât să scadă încrederea oamenilor în sistemul medical:

Alexandru Rafila: Încrederea în sistemul de sănătate nu poate să apară decât dacă noi ne facem datoria, dacă nu există informațiile false în spațiu public și foarte multă demagogie și politizare care este utilizată într-un mod iresponsabil, aș spune eu, atunci când încerci să compromiți un spital sau unitate sanitară fără să existe de fapt nimic acolo, doar pentru ca să-ți atingi nișe scopuri politice. E foarte, foarte, foarte periculos, pentru că atunci oamenii nu mai cred în sistemul de sănătate.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ninsoare
1.4 ° C
1.7 °
1 °
78 %
2.2kmh
0 %
vin
11 °
sâm
7 °
Dum
6 °
lun
7 °
mar
5 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii