Copiii din România vor participa din 2025 la cel puțin o serie de consultări cu instituţiile statului

Copiii din România vor participa din 2025 la cel puțin o serie de consultări cu instituţiile statului

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, marţi, un proiect de lege potrivit căruia, începând cu anul 2025, Parlamentul, Administraţia Prezidenţială, Guvernul, autorităţile administraţiei publice locale, precum şi instituţiile publice aflate în subordinea sau coordonarea acestora vor organiza, anual, cel puţin o serie de consultări cu copiii, potrivit Agerpres.

„Începând cu anul 2025, Parlamentul, Administraţia Prezidenţială, Guvernul, autorităţile administraţiei publice locale, precum şi instituţiile publice aflate în subordinea sau coordonarea acestora organizează anual cel puţin o sesiune de consultări cu copiii, care va consta în organizarea unui eveniment sau a unei activităţi dedicate, în care să se asigure un cadru de dialog protejat şi care încurajează participarea în ceea ce priveşte temele de interes pentru aceştia. Instituţiile menţionate vor planifica un mecanism dedicat de consultări cu copiii în ceea ce priveşte temele de interes pentru aceştia ce va fi activat în funcţie de activităţile şi deciziile respectivei instituţii în măsura în care acestea sunt relevante pentru problematica drepturilor copilului”, se arată în actul normativ.

Instituţiile statului publică, pe paginile proprii de internet, într-un limbaj accesibil pentru copii, prezentarea generală a instituţiei, precum şi obiectivele anuale privind activităţile dedicate şi oportunităţile de implicare a copiilor. Conţinutul paginilor de internet cu limbaj accesibil pentru copii se elaborează în consultare cu copiii, prin implicarea acestora în proces şi cu asigurarea faptului că limbajul şi conţinutul sunt adaptate, adecvate şi atractive pentru copii, mai spune proiectul.

„Pentru a asigura pregătirea, reprezentativitatea şi diversitatea opiniilor copiilor în consultările organizate, Parlamentul, Administraţia Prezidenţială, Secretariatul General al Guvernului / Cancelaria prim-ministrului, ministerele, consiliile judeţene şi primăriile desemnează un responsabil pentru realizarea procesului de participare a copiilor.

În termen de 120 de zile de la publicarea legii în Monitorul Oficial, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie va elabora şi propune spre adoptare, prin ordin al ministrului Familiei, ghidul privind organizarea şi desfăşurarea consultărilor cu copiii de către autorităţile publice centrale şi locale.

Iniţiatorul acestui proiect de lege este Natalia Intotero, ministrul Familiei, în calitate de deputat, şi este susţinut de 40 de deputaţi de la PSD şi un deputat al PNL.

Proiectul a fost adoptat şi de Senat, iar Camera Deputaţilor este for decizional în acest caz.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ninsoare
1.4 ° C
1.7 °
1 °
78 %
2.2kmh
0 %
vin
11 °
sâm
7 °
Dum
6 °
lun
7 °
mar
5 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii