Crin Antonescu: „Nu am solicitat candidatura, mă întorc pentru că suntem într-o situație dificilă, critică”

Crin Antonescu: „Nu am solicitat candidatura, mă întorc pentru că suntem într-o situație dificilă, critică”

Crin Antonescu, propunerea coaliției PSD-PNL-UDRM-minorități pentru alegerile prezidențiale, a spus că el nu a făcut vreun demers să obțină candidatura, însă a acceptat-o, deoarece România se află într-o situație complicată.

„Nu pot să ajut să vă spun cum s-a ajuns să fie eu candidatul. După niște contacte, nu pot să le spun discuții, neoficiale cu lideri ai coaliției, ieri-dimineață, am avut o întâlnire la Guvern cu președinții celor trei partide și liderul minorităților. Dânșii și-au exprimat convingerea că eu sunt o soluție pe care ei ar dori să o susțină.

Eu nu am solicitat această candidatură, eu nu am făcut niciun demers de vreun privind această candidatură, am înțeles că aceasta este opinia lor. Cred și eu că este o situație politică foarte complicată.

În fața acestie propuneri, eu nu m-am dat la o parte și am acceptat-o”, a spus Crin Antonescu, la Digi24.

Întrebat de ce a ales să revină după ce a stat aproape zece ani departe de prim-planul scenei politice, Crin Antonescu a spus că a fost convins să candideze de situația actuală.

Nu cred că poate impune nimeni un singur candidat. Cele patru grupuri politice au decis de bună voie să aibă un singur candidat. S-a anunțat și primarul general, domnul Nicușor Dan. Am văzut în presă că și-a anunțat intenția domnul Funeriu, fostul ministru al Educației. Cred că doamna Lasconi a afirmat că se consideră îndreptățită având în vedere rezultatul bun. Este o competiție deschisă”, a explicat Crin Antonescu.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ceață
2.2 ° C
2.2 °
1.1 °
92 %
5.8kmh
100 %
lun
5 °
mar
9 °
mie
6 °
joi
5 °
vin
3 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii