CSAT: Trupele românești din Afganistan vor fi retrase

CSAT: Trupele românești din Afganistan vor fi retrase

Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT), reunit marți sub conducerea președintelui Klaus Iohannis, a analizat și aprobat redislocarea în România a contingentului militar din Afganistan, la încheierea misiunii Resolute Support, conform unui calendar convenit cu partenerii din coaliție.

Astfel, România urmează să-și retragă forțele din Afganistan, începând din 1 mai. Procesul va fi etapizat și va dura câteva luni. De asemenea, se va realiza coordonat cu membrii de coaliție NATO.

Toți cei 615 militari și peste 80 de tone de materiale și elemente de logistică vor fi extrase cu aeronave militare naționale și ale coaliției.

„Mii de miliari români au participat la această misiune de-a lungul timpului, fapt care a sporit gradul lor de pregătire în condiții de luptă și a condus implicit la profesionalizarea în ansamblu a Armatei României.

Prestația militarilor români a fost întotdeauna foarte apreciată de partenerii și aliații noștri. România face parte din coaliția împotriva terorismului, iar militarii noștri care acționează în teatrele de operații și-au asumat mereu cu profesionalism și curaj riscurile și pericolele pe care le presupune lupta pe acest front.

Afganistanul va rămâne însă un loc marcat de profundă îndurerare, 27 de militari de elită ai armatei române au căzut la datorie și ei vor rămâne mereu în gândurile noastre”, se arată într-un comunicat al Administrației Prezidențiale.

În cadrul aceleiași ședințe CSAT, a fost analizată starea de securitate în regiunea Mării Negre, în contextul acumulării de trupe rusești la frontiera de est a Ucrainei, și implicațiile pentru România. Ce se face și ce NU se face în Joia Mare. Tradițiile acestei zile

Anunțul Rusiei că-și retrage trupele în bazele lor permanente „a fost important și oportun pentru detensionarea situației, dar nu schimbă cu nimic necesitatea de a continua analiza cauzelor care au dus la această situație tensionată și de a identifica măsuri de dezescaladare și detensionare, precum și de evitare pe viitor a unor situații similare”.

În acest context, transmite Administrația Prezidențială, autoritățile române rămân vigilente și vor continua să monitorizeze această „mobilizare nejustificată” din jurul Ucrainei.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ninsoare ușoară
1.3 ° C
1.7 °
-1 °
79 %
3.1kmh
0 %
vin
11 °
sâm
6 °
Dum
7 °
lun
7 °
mar
6 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii