Date îngrijorătoare: Numărul accidentelor grave cu trotinete electrice s-a dublat anul trecut

Date îngrijorătoare: Numărul accidentelor grave cu trotinete electrice s-a dublat anul trecut

Numărul accidentelor de circulație în care sunt implicați utilizatorii de trotinete electrice este în creștere! Anul trecut au fost înregistrate 155 de accidente grave cu trotinete electrice, dublu față de 2021.

Uniunea Națională a Societăților de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR) citează datele puse la dispoziție de către Inspectoratul General al Poliției Române, potrivit cărora anul trecut au avut loc peste 1.250 de astfel de accidente, ușoare şi grave, informează Agerpres.

Datele sunt îngrijorătoare. În 2022, au fost înregistrate în total 155 de accidente grave cu trotinete electrice, 8 persoane au decedat, 131 persoane au fost rănite grav şi alte 5 au fost rănite ușor.

„Circa 9 din 10 accidente se produc din vina conducătorilor trotinetelor, printre principalele cauze numărându-se: abaterile de la respectarea regulilor de circulaţie, viteza neadaptată la condiţiile de drum, neacordarea de prioritate, neasigurarea la schimbarea direcţiei de mers sau circulaţia pe sens opus.”, se precizează în comunicatul UNSAR.

Potrivit UNSAR, mai mulţi asigurători au în portofoliu poliţe care oferă protecţie financiară şi pentru astfel de situaţii neprevăzute. Aşadar, în cazul în care o persoană care circulă cu trotineta electrică sau cu bicicleta accidentează pe cineva sau provoacă daune materiale, costurile rezultate pot fi preluate de un asigurător, în baza unei poliţe de răspundere civilă.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie ușoară
2 ° C
2 °
1.1 °
75 %
4.6kmh
0 %
vin
11 °
sâm
6 °
Dum
7 °
lun
7 °
mar
6 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii