După trei săptămâni de grevă generală în Educație, sindicaliștii anunță suspendarea protestului, dar condiționat. Dacă în textul noii legi a salarizării nu se vor aplica principiile cuprinse în ordonanţa de urgenţă privind salariile din învăţământ, greva va fi reluată, au precizat liderii de sindicat. Guvernul a adoptat în şedinţă două Ordonanţe de urgenţă care oferă garanţiile solicitate de cadrele didactice, pentru a avea încredere că rolul lor este recunoscut.
”Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ şi Federaţia Sindicatelor din Educaţie „SPIRU HARET”, în urma consultării liderilor organizaţiilor sindicale afiliate, în cadrul şedinţelor Colegiilor liderilor celor două federaţii, au luat decizia suspendării grevei generale”, anunţă sindicaliştii.
Ministrul Educaţiei, Ligia Deca a declarat, luni, despre încetarea grevei din educaţie, că asistăm la o victorie a tuturor celor care au susţinut educaţia.
Ministrul Educației a mai spus că profesorii se vor întoarce la clase, pentru ultima săptămână de cursuir din acest an, iar examenele naționale vor fi susținute conform programului stabilit deja.
„Ministerul Educației a luat toate măsurile pentru a menține o stare de normalitate a calendarului școlar și pentru a nu amâna examenele naționale atât de importante pentru ca elevii să poată să-și urmeze parcursul educațional. În acest moment, odată cu anunțarea suspendării mișcării de protest, cadrele didactice se întorc în școli și procesele educaționale revin la normal urmând etapele firești, încheierea situației școlare, Evaluarea Națională și Examenul de Bacalaureat cu echivalarea probelor de competențe cu mediile de pe parcursul liceului”, a spus Ministrul Educației.
În ordonanţa de urgenţă aprobată de Guvern se stabilește că principiului potrivit căruia salariul de bază al profesorului debutant/asistentului universitar va fi stabilit la nivelul salariului mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat cunoscut şi care reprezintă 23% din maximul grilei de salarizare din sistemul public. De asemenea, s-a stabilit acordarea primei tranşe de majorare salarială (50% din creşterea salarială prevăzută de noua lege a salarizării) de la 01.01.2024.
A.N.