România este deja în criză de timp în ceea ce privește alocările disponibile de acum încolo, inclusiv cele peste 29 de miliarde de euro din PNRR, atrage atenția și eurodeputatul Dragoș Benea, membru al Grupului Alianţei Progresiste a Socialiştilor si Democraţilor.
Dacă PSD va intra la guvernare alături de PNL, Planul de reziliență trebuie modificat, deși a fost aprobat de Comisia Europeană, crede eurodeputatul Dragoș Benea.
„Dacă PSD va veni la guvernare, cu siguranță PNRR-ul va trebui desecretizat, va trebui trebui recitit și poate reformulat, chiar dacă asta s-ar putea să aducă niște întârzieri pentru că, eu personal, nu sunt convins că PNRR actual – în forma gândită de Ghinea și Cîțu, doi oameni care nu au avut ca obiectiv dezvoltarea României – este bun și ușor de implementat de România.
Sunt foarte multe reforme care nici nu ar trebui să existe prevăzute, așa cum este azi. Există posibilitatea ca, dacă PSD va veni la guvernare, să se regândească acest PNRR”, a spus Dragoș Benea la Europa FM.
„Reforma pensiilor trebuie să fie discutată”, a spus Benea după ce a fost întrebat dacă poate da un exemplu de reformă care nu ar mai trebui să existe în PNRR-ul actual.
Întrebat de Europa FM dacă PNRR-ul se mai poate reface după ce a fost aprobat de Comisia Europeană, Benea a spus că: „Teoretic, se poate face. E complicat, totuși, PSD-ul dacă va veni la guvernare să meargă pe un PNRR gândit de Ghinea. Poate aduce niște costuri sociale majore în România”.