Filmul „Colectiv” în regia lui Alexandru Nanau este unul dintre cele trei filme ce au șansa de a obține anul acesta Premiul Lux al Publicului European, în cadrul galei anuale organizată de Academia Europeană de Film (EFA).
Titlul va fi acordat pe 28 aprilie 2021 în cadrul unei sesiuni a Parlamentului European. Cetăţenii europeni vor putea să voteze pentru aceste filme începând din 13 decembrie 2020 şi până pe 11 aprilie 2021. Premiul va fi acordat în funcție de voturile oamenilor în proporție de 50 la sută. Restul procentelor în decizie aparțin deputaților europeni.
„Colectiv”, coproducție România-Luxemburg, regizată de Alexander Nanau, reprezintă o poveste captivantă ce prezintă eforturile comune depuse de medici, oficiali guvernamentali și jurnaliși de investigație, care luptă împotriva corupţiei în timp ce descoperă o fraudă de amploare în sistemul de sănătate din București după incendiul din clubul Colectiv, care a avut loc pe 30 octombrie 2015.
Noul premiu reprezintă o contopire a două trofee
Pe lângă filmul lui Alexandru Nanau mai sunt nominalizate o coproducție danezo-suedezo-olandeză și o coproducție polonezo-franceză regizată de Jan Komasa. Cele trei filme vor fi subtitrate în toate cele 24 de limbi oficiale din Uniunea Europeană și vor fi proiectate în cimatografe atunci când acest lucru va fi posibil.
Acest trofeu nou înfiinţat este acordat de Parlamentul European şi Academia Europeană de Film, în parteneriat cu Comisia Europeană şi Europa Cinemas. Noul premiu reprezintă o contopire a două trofee atribuite la precedentele gale EFA – Premiului LUX al Parlamentului European şi Premiul Publicului acordat de EFA.