În timp ce la Festivalul de Film de la Veneția era distins cu mai multe premii, la Timişoara era proiectat în premieră națională, în cadrul TIFF, filmul „Anul nou care n-a fost”. Regizat, scris şi produs de Bogdan Mureşanu, a fost desemnat Cel mai bun film, la secţiunea Orizzonti.
La Timișoara, în cadrul TIFF, a avut loc premiera filmului, la care au participat și 3 dintre actorii principali.
Regizorul, scenaristul și producătorul Bogdan Mureșanu se afla la Festivalul de film din Italia, de unde a transmis un mesaj.
„Anul nou care n-a fost” este o tragicomedie, a cărei acțiune se desfășoară într-o singură zi, înaintea Revoluției din 1989, în care personajele caută normalitate și libertate, într-o lume absurdă, alimentată de frică. Este și o continuare a poveștii din „Cadoul de Crăciun”, scurtmetrajul lui Bogdan Mureșanu, producție care a ajuns în 2020 pe lista scurtă a premiilor Oscar.
Povestea, realizată în coproducție cu TVR, a impresionat publicul.
„Anul nou care n-a fost” a mai primit Premiul FIPRESCI – oferit de juriul Federaţiei Internaţionale a Criticilor de Film, Premiul Bisato d’Oro 2024 pentru Cel mai bun scenariu, oferit de criticii independenţi, dar și o mențiune specială pentru imagine.
Marele premiu al Festivalului de la Veneția a revenit peliculei „Camera de alături”, primul film în limba engleză semnat de regizorul Pedro Almodovar, figură emblematică a cinematografiei spaniole și mondiale, potrivit tvrinfo.ro.