Giurgiu: Tânăr reţinut după ce şi-ar fi agresat fizic fosta prietenă

Giurgiu: Tânăr reţinut după ce şi-ar fi agresat fizic fosta prietenă

„La data de 6 februarie 2023, Poliţia Oraşului Bolintin Vale a fost sesizată direct, de către o minoră, de 16 ani, din comuna Ulmi, judeţul Giurgiu, cu privire la faptul că fostul prieten, un tânăr în vârstă de 21 de ani, din localitatea Floreşti, judeţul Giurgiu, i-ar fi sustras telefonul mobil şi ar fi agresat-o fizic. Poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt şi lovire sau alte violenţe. Ulterior, la data de 11 februarie, minora s-a mai prezentat la sediul Poliţiei Oraş Bolintin Vale, unde a sesizat faptul că, în perioada 6-9 februarie 2023, fostul prieten ar fi ameninţat-o în repetate rânduri, provocându-i astfel o stare de temere, în cauză fiind întocmit un alt dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ameninţare’, se arată într-un comunicat de presă, emis miercuri, de IPJ Giurgiu.
Având în vedere cercetările efectuate în cauză, autorităţile au dispus schimbarea încadrării juridice a infracţiunii de ameninţare, în infracţiunea de răzbunare pentru ajutorul dat justiţiei.

Astfel, poliţiştii Poliţiei oraş Bolintin Vale, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bolintin Vale au pus în executare un mandat de percheziţie domiciliară, la locuinţa tânărului, din comuna Floreşti-Stoeneşti, judeţul Giurgiu, fiind identificate şi ridicate mai multe mijloace materiale de probă.

Pe baza probatoriului administrat, tânărul în cauză a fost reţinut, urmând să fie prezentat unităţii de parchet competente, cu propunerile procedurale.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
0.2 ° C
0.6 °
-1 °
83 %
2.7kmh
0 %
vin
12 °
sâm
6 °
Dum
6 °
lun
7 °
mar
4 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii