Vineri, 30 septembrie, președintele Rusiei, Vladimir Putin, a anunțat în cadrul unei ceremonii oficiale anexarea teritoriilor ucrainene ocupate.
Iată spicuiri din discursul lui Putin, în cadrul ceremoniei la care au participat – în sala pregătită pentru anunțul anexării – sute de invitați. Printre aceștia s-au aflat și cei patru lideri autoproclamați din regiunile Donețk, Lugansk, Zaporojie și Herson.
„Rusia are patru noi regiuni. Rezultatele referendumurilor sunt clare și cunoscute, oameni au ales și alegerea este definitivă”, a declarat Vladimir Putin. Acesta spune că încorporarea acestor patru regiuni „este voința a milioane de oameni” și este „dreptul lor integral, așa cum se precizează în Carta ONU. Cerem Kievului să oprească focul”, spune Putin. „O să ne protejăm oamenii cu toate mijloacele pe care le avem.”
Vladimir Putin susține că oamenii care trăiesc în teritoriile anexate fac acum parte din Rusia. Acesta a mai spus că anexarea teritoriului ucrainean este acum nenegociabilă. El a avertizat că Occidentul ar trebui să-și amintească „oamenii din Herson, Donețk, Lugansk și Zaporojie devin cetățenii noștri, pentru totdeauna”. „Occidentul a decis ruperea Uniunii Sovietice, dar nu ne vom raporta la acest status-qou”, spune președintele rus. Putin spune că „nu urmărește” să se întoarcă în trecut și să reconstruiască Uniunea Sovietică, dar susține că nu există „nimic mai puternic decât voința acestor oameni de a reveni la rădăcinile lor istorice”. Vladimir Putin repetă afirmațiile pe care le-a făcut de multe ori, că Occidentul încearcă să slăbească Rusia. „În 1991, Occidentul credea că URSS nu se va întoarce, sau Rusia nu își va reveni din acea lovitură. Și am avut anii 1990 groaznici, totuși Rusia a rezistat și a devenit mai puternică și și-a luat înapoi locul meritat.” „Dar Occidentul caută noi oportunități pentru a ne lovi și au visat întotdeauna să împartă statul nostru în state mai mici care se vor lupta unul împotriva celuilalt”.
Putin a mai susținut în discursul său, că Occidentul are „standarde duble, standarde triple”. „Ei nu vor să ne vadă o societate liberă. Vor să ne vadă ca pe o mulțime de sclavi. (…) Doar ne iau drept proști. Rusia este o țară grozavă și este o civilizație grozavă și nu va continua să trăiască sub aceste reguli false.” „Distrugerea acestei hegemonii occidentale este ireversibilă, lumea nu va mai fi niciodată la fel”, a mai spus Vladimir Putin, potrivit Digi24.
„Și suntem chemați de această istorie, de credința noastră să luptăm pentru Rusia istorică. Pentru marea Rusie istorică, pentru viitoarele generații, pentru copiii și nepoții noștri, trebuie să-i protejăm de aceste experimente care au avut ca scop să le rupă sufletul și conștiința”, spune președintele rus.
„Luptăm pentru cultura noastră, pentru limba noastră”. El a continuat spunând că baza acestei „unificări” stă în „integritate, libertate și compasiunea față de oameni”.