În ce situație nu mai sunt obligate companiile aeriene să ofere despăgubiri pasagerilor

În ce situație nu mai sunt obligate companiile aeriene să ofere despăgubiri pasagerilor

Pasagerii zborurilor care au fost deviate și au aterizat pe un alt aeroport decât era programat inițial nu vor mai fi despăgubiți de către companiile aeriene. Decizia aparține Curții de Justiție a Uniunii Europene.

Totul a pornit de la un pasager al companiei Austrian Airlines, care s-a adresat instanţei după ce zborul său pe ruta Viena-Berlin a fost deviat.

Iniţial, avionul trebuia să aterizeze la Berlin pe aeroportul Tegel, dar din cauza condiţiilor meteo a ajuns, cu o întârziere de o oră, pe aeroportul Berlin Schonefeld, situat în alt land.

Pasagerul a cerut compensaţii de 250 de euro. Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a decis că, dacă aeroportul spre care a fost deviat zborul deserveşte acelaşi oraş sau aceeaşi regiune, pasagerul nu are dreptul la compensaţii.

Pe de altă parte, instanţa a hotărât că transportatorul aerian trebuie să suporte din proprie iniţiativă costul transferului spre aeroportul de destinaţie prevăzut iniţial. Dacă acest lucru nu se întâmplă, pasagerul poate cere rambursarea sumelor pe care le-a plătit, potrivit Europa FM. .

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie ușoară
2 ° C
2 °
1.1 °
75 %
4.6kmh
0 %
vin
11 °
sâm
6 °
Dum
7 °
lun
7 °
mar
6 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii