Incendiul devastator care s-a produs la Institutul Matei Balș din București: Filmul evenimentelor

Incendiul devastator care s-a produs la Institutul Matei Balș din București: Filmul evenimentelor

În cursul dimineții de vineri, 29 ianuarie 2021, un incendiu devastator s-a produs la Institutul Matei Balș din București. În cursul acestui incendiu au fost declarate decedate 5 persoane.

Vorbim despre declarația lui Raed Arafat care a spus că 3 persoane au fost găsite carbonizate, o persoană a murit după manevrele eșuate de resuscitare iar cea de-a 5-a persoană a murit la câteva ore după producerea incendiului.

Conform informațiilor transmise după lichidarea focului, apelul la numărul unic de urgență 112 s-a realizat la ora 5.05, urmând că la 5.13 echipajele SMURD să intervină. Primul echipaj la ajuns la față locului a luat hotărârea de a transmite prin stație instaurarea planului roșu de intervenție. S-a întâmplat la ora 5.14.

Echipajele medicale și de intervenție au ajuns la 8 minute de la primul apel

Conform declarațiilor făcute de dr. Raed Arafat, în dimineața incendiului, apelul la numărul unic de urgență 112 s-a produs la ora 5.05. După 8 minute de la incendiu au ajuns la față locului primele echipaje medicale și de intervenție. După o analiză rapidă, autoritățile au stabilit că este necesară declanșarea planului roșu de intervenție. Din această perspectiva, la față locului au ajuns toate echipajele medicale, de intervenție disponibile la acea ora în București.

Incendiul s-a răspândit și exista riscul răspândirii acestuia la scară largă. Oficialii au declarat că au găsit, după lichidarea și evacuarea pacienților, cadavrele carbonizate ale 3 persoane. Vorbim și despre faptul că în acele momente, în spital se aflau peste 100 de pacienți.

„În primul rând vreau să transmit condoleanţe familiilor pacienţilor care au murit! Vorbim despre 4 persoane, trei găsite carbonizate şi unul care nu a mai putut fi resuscitat. la ora 5.05 apelul la 112, 5.13 minute a fost primul echipaj. La 5.14 minute a fost declanşat planul roşu. Mai multe forţe din partea ISU, Floreasca, SAJ, şi din partea Poliţiei şi Jandarmeriei. De la început au fost informaţi domnul priministru şi ministru al Sănătăţii”, a declarat Raed Arafat, potrivit bzi.ro.

Intervenția tactică

Colonelul ISU Șchiopu, cel responsabil pentru intervenția tactică a făcut mai multe precizări. Acesta a explicat că incendiul s-a produs la pavilionul 5 al spitalului pe o suprafață de circa 120 mp. Incendiul a fost cu degajare mare de fum existând riscul unor extinderi. S-a intervenit cu toate echipajele medicale disponibile. „Primul apel 5.05, primul echipaj 5.13. A constatat că avem flacăra deschisă pe aproximativ 120 mp. Erau degajări mari de fum şi cu posibilităţi reale de extindere. S-au alcătuit echipe de căutare salvare. Am reuşit să lichidăm incendiul şi să evacuăm clădirea. În afară de cele 4 persoane decedate, celelalte sunt transportate către echipajele de prim ajutor (nr. la acea dată, al 5 -lea pacient era în viată)”, a explicat colonelul ISU, potrivit bzi.ro.

Intervenția medicală

Intervenția medicală a fost coordonată de medicul Opriță care a spus, la acea ora, că odată cu activarea planului roșu de intervenție, s-a luat hotărârea de a mobilita 100 de doctori și asistente gata să intervină în orice moment dacă situația o va cere: „Am coordonat din punct de vedere medical. 38 echipaje de prim ajutor, 7 echipaje de terapie intensivă mobilă. Prin declanşarea planului roşu au fost mobilizaţi 100 de medici şi asistente suplimentar. Erau pregătite să intervină în orice moment dacă situația o cerea. Din cadrul spitalului au fost evacutate peste 100 de persoane. În aceste momente am redirecționat un număr de 44 de pacienți către spitalele Floreasca, Pantelimon dar și Spitalul Universitar. Restul persoanelor evacuate sunt deja transferate la alte pavilioane din cadrul Institutului Matei Balș”, a menționat doctorul Opriță, potrivit bzi.ro.

Posibile cauze

Oficial încă nu s-a stabilit nicio cauză care a dus la declanșarea incendiului de la Institutul Matei Balș. Conform surselor se pare că incendiul a pornit de la o aerotermă aflată într-un salon din Pavilionul 5, iar incendiul a afectat 4 saloane din cadrul pavilionului. O rudă a unei persoane a oferit și mai multe declarații. Aceasta le-a explicat jurnaliștilor faptul că ea a adus o aerotermă la spital pentru că era frig: „Pentru mama mea am dus o aerotermă, acum o săptămână. Mi-a spus că era foarte frig în salon. „Mi-au spus că asta e situația, nu au căldură”,  a spus Mihaela Tănase la Realitatea Plus.

Ministrul Sănătații, Vlad Voiculescu și premierul Florin Cîțu, absenți la începutul intervenției

Două dintre personalităţile care ar fi trebuit să fie la fața locului încă de la începutul intervenţiei au lipsit nemotivat. Vorbim despre ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu și premierul Florin Cîțu. Vlad Voiculescu a oferit prima declaraţie la câteva ore de la producerea incendiului, iar Florin Cîțu s-a mulţumit doar cu o postare publicată pe o reţea de socializare. Nici președintele Klaus Iohannis nu a fost cel mai prompt. Acesta a anunţat dimineaţa că la ora 13.00 va face o vizită la Matei Balș.

Între timp, Vlad Voiculescu a dat vina pe moştenirea grea. Vorbim şi despre declaraţia lui Klaus Iohannis care spune că trebuie o reformă în sistemul Sanitar – acelaşi tip de declaraţie şi dupa tragedia din Piatră Neamț.

Anchetă în desfășurare

Ancheta în cazul incendiului de la „Matei Balș” este în derulare. Criminaliștii și specialiștii de la INSEMEX, institutul din Petroșani specializat în astfel de cazuri, trebuie să inspecteze saloanele afectate, iar în paralel mai multe cadre medicale au fost chemate la audieri.

În zilele următoare cel mai probabil vor apărea mai multe date despre ceea ce s-a petrecut la Institutul Matei Balș.

Programele de știri și actualitate ale Metropola TV vă vor ține la curent în legătură cu acest caz.

 

 

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie moderată
6.8 ° C
7.2 °
5.1 °
56 %
5.1kmh
0 %
joi
6 °
vin
11 °
sâm
4 °
Dum
6 °
lun
7 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii