O femeie de aproximativ 40 de ani a fost găsită, sâmbătă, cu multiple plăgi la nivelul gâtului şi antebraţelor, într-o toaletă din Aeroportul Henri Coandă, fiind transportată la spital, informează IPJ Ilfov.
„La data de 1 aprilie, în jurul orei 11,35, Serviciul de Poliţie Transporturi Aeriene Henri Coandă a fost sesizat prin Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112, cu privire la faptul că, în toaleta din incinta terminalului Plecări a Aeroportului Henri Coandă, a fost găsită o femeie, în vârstă de aproximativ 40 de ani, prezentând multiple plăgi la nivelul gâtului şi antebraţelor, aceasta fiind transportată de urgenţă la Spitalul Floreasca”, precizează sursa citată.
În cauză, poliţiştii efectuează verificări pentru a stabili situaţia de fapt şi pentru luarea măsurilor legale ce se impun.