Influencerii în pericol?

Influencerii în pericol?

Tinerii de azi își petrec viața pe rețelele sociale. Este o realitate inutil de negat. Dacă generația părinților lor își amintește cu nostalgie despre copilăria din fața blocului și de nesfârșitele escapade prin parcuri sau oriunde însemna “afară” din casă, visătorii acestor zile sunt, cu certitudine, cei care își imaginează și își construiesc fericirea prin ecranul telefonului smart.

Articol de Ligia Enache

Pe babaci îi recunoști nu doar după riduri ci mai ales pentru că au un limbaj secret, cunoscut doar de ei și se amuză pronunțând cuvinte de neînțeles ca “ lapte-gros”, “ elasticul”, “ frunza”, “ hoții și vardiștii”. Deși pot fi, și în cele mai multe cazuri chiar sunt rude cu oamenii lipiți de ecrane, nu vor accede aproape niciodată în lumea lor, căci le lipsește vocabularul de bază și skills-urile obligatorii. Oricât de tare se conving că nu este așa. Acestea se obțin la școala cu program continuu numit Rețea Socială, iar profesorii sunt influencerii. Vedete sau mai puțin, fiecare are o comunitate aparte, creată după chipul și asemănarea sa. Care îi soarbe cuvintele, acțiunile, dar mai ales, îndemnurile.
Până când nu mai știe cine e fără omul care îl învață să trăiască. Asta firește, în cazurile grave.

Dar viitorul, ca orice viitor, nu stă pe loc. Și face pozne.

Biroul National de Turism al Germaniei a lansat-o recent pe Emma, un “ influencer virtual”. Este un avatar creat de Inteligenta Artificiala care poate recomanda itinerarii spectaculoase și reprezentative prin Germania, pentru toate gusturile. Este tânăra și plăcută, poate vorbi 20 de limbi, iar pagina sa de Instagram e urmărită deja de câteva mii de oameni.

Avatarurile prind teren important. Lucruri la care nu ne-am fi așteptat, se întâmplă și vor deveni ceva firesc.
2024 a fost anul primului concurs de frumusețe din lume al modelelor făcute de Inteligența Artificială.
Cofondatorul Fanvue World AI Creator Awards, Will Monanage, a declarat că speră ca acest concurs să devină „Oscarurile economiei creatorilor de inteligență artificială”.
Fanvue este rivala vestitei platforme Onlyfans și se bazează pe creatori generați cu ajutorul A.I.

Iată că, pe măsură ce tehnologia evoluează rapid, influența inteligenței artificiale începe să pătrundă în tot mai multe domenii, inclusiv în marketingul digital și în lumea influencerilor. În ultimii ani, avatarurile generate de AI, adică personalități virtuale controlate de algoritmi, au câștigat popularitate și au început să fie folosite de diverse branduri pentru a atrage audiențe și a promova produse.

Deja există câțiva influenceri virtuali cunoscuți, precum Lil Miquela, Shudu, sau Imma, care și-au câștigat un public numeros și au colaborat cu branduri mari. Acești influenceri sunt creați în totalitate cu ajutorul graficii computerizate și sunt gestionați de echipe de marketing care le construiesc personalitatea și postările. Pe lângă aceștia, avatarurile AI avansate au capacitatea de a interacționa dinamic cu utilizatorii, de a răspunde la întrebări și chiar de a învăța din interacțiuni, astfel încât să-și îmbunătățească abilitățile de comunicare și adaptare la preferințele publicului.

Le lipsește însă ceva esențial: autenticitatea și legătura emoțională. Sensibilitatea pe care niciun roboțel nu o poate fabrica.

Se pot teme influencerii? Poate că da, dar nu pe termen scurt. În lupta cu avatarurile, influencerii oameni sunt nevoiți să evolueze, să țină pasul. Și, cu puțin șantaj emoțional, își pot păstra un public constant.

Dar nu se știe când ne vom trezi cu un avatar care a învățat să stoarcă emoții mai reale ca ale celui mai bun prieten.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
7.7 ° C
8.8 °
4 °
79 %
0.5kmh
0 %
mie
15 °
joi
13 °
vin
13 °
sâm
11 °
Dum
6 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii