Influencerul Andrei Pârvan a fost găsit decedat, sâmbătă, în apartamentul său

Influencerul Andrei Pârvan a fost găsit decedat, sâmbătă, în apartamentul său

Influencerul Andrei Pârvan, cunoscut în video-blogurile sale drept Andrei Versace, a fost găsit decedat, sâmbătă, în apartamentul său situat într-un complex de locuinţe din Sectorul 1, potrivit unor surse judiciare citate de Agerpres.

Poliţia Capitalei anunţă că sâmbătă, în jurul orei 10.35, poliţişti Secţiei 2 au fost sesizaţi prin apel 112, de către agentul de securitate al unui complex de locuinţe din Sectorul 1, cu privire la faptul că dintr-un apartament s-ar simţi un miros înţepător, specific unei persoane decedate.

Poliţişti din cadrul Secţiei 2 Poliţie s-au deplasat cu operativitate la faţa locului şi au constatat că cele sesizate se confirmă. Ulterior, la faţa locului a ajuns şi un echipaj din cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă. În urma cercetărilor şi verificărilor efectuate, în apartament a fost găsită o persoană decedată, fiind vorba despre un bărbat, fără a prezenta urme de violenţă„, informează Biroul de presă al DGPMB.

Cazul a fost preluat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, împreună cu Serviciul Omoruri, în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor şi a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.

Trupul neînsufleţit a fost transportat la Institutul Naţional de Medicină Legală, în vederea efectuării necropsiei.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ninsoare
0.5 ° C
1.1 °
-1 °
81 %
2.6kmh
0 %
vin
12 °
sâm
6 °
Dum
6 °
lun
7 °
mar
6 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii