Legea bugetului de stat și cea a bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2025 au fost publicate în Monitorul Oficial

Legea bugetului de stat și cea a bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2025 au fost publicate în Monitorul Oficial

Legea bugetului de stat și cea a bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2025 au fost publicate luni în Monitorul Oficial.

Înainte de a-și anunța demisia, președintele Klaus Iohannis a semnat decretele pentru promulgarea Legii bugetului de stat pe anul 2025 și a Legii bugetului asigurărilor sociale de stat.

Proiectul legii bugetului de stat pe anul 2025 și proiectul legii asigurărilor sociale de stat au fost aprobate săptămâna trecută, de plenul reunit al Parlamentului, cu 254 de voturi ‘pentru’ și 192 de voturi ‘împotrivă’, iar pentru cel al asigurărilor sociale de stat 255 de voturi ‘pentru’ și 192 de voturi ‘împotrivă’.

Agerpres amintește că, față de forma Guvernului, în proiectul bugetului de stat au fost făcute, în Comisiile de buget, finanțe și bănci, aproximativ 60 de modificări, care au fost aprobate de plenul reunit. Acestea vizează modificări de formă, rectificări, dar și unele alocări de sume suplimentare, cele la multe – 34 de amendamente – la Secretariatul de Stat pentru Culte pentru personalul clerical și renovări, reparații sau construcții de biserici.

Printr-un amendament a fost eliminată alocarea sumei de 700.000 lei, prevăzută inițial în bugetul Curții Constituționale, pentru decontarea medicamentelor angajaților instituției și foștilor judecători ieșiți la pensie.

Proiectul de buget pe anul 2025 a fost aprobat de Guvern pe 1 februarie.

Bugetul este construit pe o creștere economică de 2,5% și un deficit bugetar de 7% din PIB.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ceață
-11.9 ° C
-11.8 °
-13 °
76 %
1.5kmh
5 %
Dum
-2 °
lun
-0 °
mar
2 °
mie
4 °
joi
5 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii