Lucian Romaşcanu a primit aviz pozitiv, miercuri, din partea comisiilor de specialitate ale Parlamentului, pentru funcţia de ministru al Culturii.
S-au înregistrat 15 voturi pentru numirea ca ministru, trei voturi împotrivă şi o abţinere din partea membrilor Comisiilor pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă ale Camerei Deputaţilor şi Senatului.
Premierul desemnat Nicolae Ciucă a depus marţi, la Parlament, lista Cabinetului PNL – PSD – UDMR şi programul de guvernare pentru care a cerut votul de încredere al Legislativului.