Marcel Ciolacu, preşedintele PSD, a declarat, astăzi, că există un protocol în coaliţie şi va fi respectat, după ce UDMR a ameninţat că va rupe coaliţia de guvernare în timpul negocierilor pentru noul guvern.
Până acum eu nu am fost prim-ministru, urmează să fiu prim-ministru, dacă o să mă voteze colegii mei din Parlament. Avem o dată în protocol, este 25 (n.r. 25 mai), am convenit ca până la sfârşitul lunii. Am stabilit în acest moment un lucru. Până la sfârşitul lunii mai. Întotdeauna în politică există negocieri, dar decizia în acest moment este că avem un protocol.”, a declarat Marcel Ciolacu, preşedintele PSD.
Totodată, Marcel Ciolacu a vorbit şi despre Ordonanţa austerităţii, legea prin care autorităţile centrale şi cele locale sunt nevoite să reducă cheltuielile publice.
„Nu e vorba de economii, ci despre direcţionarea sumelor de bani. Unde este nevoie de aceste sume? În cheltuieli cu autoturisme sau alte bunuri şi servicii sau în cheltuieli în ceea ce priveşte investiţiile? Cifrele şi toate casele de rating şi toate informaţiile pe care le avem de la autorităţile financiare internaţionale ne arată faptul că, pentru prima oară în 30 de ani, în România este o creştere economică pe investiţii şi nu pe consum.
În acest moment este o reducere a consumului, ceea ce normal că aduce şi mai puţini bani la bugetul statului, dar nu este o situaţie alarmantă să fie o problemă asupra economiei. Această gaură de 20 de miliarde nu există. După ceea ce au comunicat cei de la FMI şi Banca Mondială, România are o creştere economică estimată cu mult peste alte state din Uniunea Europeană, repet, bazată pe investiţii. Şi este, de fapt, ordonanţa chibzuinţei”, a mai precizat preşedintele PSD, potrivit antena3.ro.