Președintele PSD, Marcel Ciolacu, i-a îndemnat pe profesori „să revină la clase pentru a încheia cu bine acest an școlar”, spunând că „discuțiile asupra problemelor legitime din sistem trebuie să continue, însă este vorba și de viitorul copiilor”.
„Ordonanța de creștere imediată a veniturilor profesorilor și personalului nedidactic a fost publicată în Monitorul Oficial. Dar acest lucru trebuie completat printr-o reformă consistentă a salarizării din sistemul de învățământ. Iar asta se va întâmpla chiar de anul viitor, când viitoarea lege a salarizării unitare va fi aplicată”, a scris Marcel Ciolacu, joi, pe Facebook.
„Voi continua să am toată deschiderea pentru dialog și pentru găsirea unor soluții realiste și aplicabile, care să aducă mai multă dreptate în sistemul de învățământ. Acesta este doar primul pas! Mai mult, mi-am asumat clar că viitorul Guvern va continua – cu și mai multă forță – să redea respectul și demnitatea cuvenite dascălilor”, a adăugat social-democratul.
Liderul PSD i-a îndemnat pe profesori să revină la clase.
„Fac apel către dascăli să revină la clase pentru a încheia cu bine acest an școlar! Discuțiile asupra problemelor legitime din sistem trebuie să continue, însă este vorba și de viitorul copiilor. De aceea, toate examenele trebuie să se desfășoare conform programărilor anunțate”, a mai declarat Marcel Ciolacu.