Premierul român Marcel Ciolacu și cel maghiar Viktor Orban au susținut, vineri seara, declarații de presă comune la Palatul Victoria, pe un ton cordial.
Prim-ministrul Marcel Ciolacu l-a întâmpinat vineri, la Palatul Victoria, pe premierul Ungariei, Viktor Orban. La momentul primirii a fost prezent şi liderul UDMR Kelemen Hunor. Orban a venit în România după participarea la reuniunea Consiliului European şi după o vizită la Sofia.
„Este o bucurie astăzi să fiu gazda prietenului meu Viktor Orban, primul ministru al Ungariei. Acum aproape o lună am trăit împreună un moment istoric la Budapesta, odată cu acordul privind aderarea completă a României la Schengen. Astăzi suntem împreună la București pentru a celebra această reușită și prietenia dintre țările noastre. Îi mulțumesc premierului Viktor Orban pentru sprijinul puternic și decisiv în aderarea la Schengen”, a afirmat Marcel Ciolacu.
Acesta a vorbit despre proiecte de colaborare între România și Ungaria pentru a-și promova interesele economice în regiune, dar și în UE.
„Așa cum am discutat și în trei și cu președintele ales al SUA Donald Trump, obiectivul nostru principal este de a concretiza aceste interese în proiecte majore”, a susținut Ciolacu.
Și Viktor Orban a susținut că începe „o eră nouă în colaborarea dintre cele două țări” și a subliniat contribuția Ungariei la aderarea deplină a României la Schengen, dar și sprijinul României pentru asigurarea necesarului de gaze al Ungariei, potrivit g4media.ro.