Mesajul ministrului Apărării Naționale cu prilejul sărbătoririi Zilei Armatei României

Mesajul ministrului Apărării Naționale cu prilejul sărbătoririi Zilei Armatei României

În urmă cu 80 de ani, la 25 octombrie 1944, armata română elibera orașul Carei, ultima mare localitate din Ardealul de Nord aflată sub ocupație străină. Această zi avea să devină Ziua Armatei României, în care cinstim una dintre instituțiile fundamentale ale națiunii noastre, transmite ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr.

„Prin simbolistica sa profundă, această zi ne aduce aminte că românii și-au cucerit și apărat libertatea cu prețul unor mari sacrificii. Aducem, de aceea, în primul rând, un omagiu tuturor celor care, pe câmpurile de bătălie au pus Patria înaintea propriei vieți pentru ca noi, cei care le-am urmat, să putem trăi în pace  într-o țară liberă, suverană, mândră și respectată. Un gând bun, de profund respect, transmitem veteranilor de război, supraviețuitori ai celui de Al Doilea Război Mondial, care sunt pentru noi, generațiile de astăzi, exemple de curaj și patriotism autentic.

Recunoștința noastră se îndreaptă, în egală măsură și către eroii teatrelor de operații, care au plătit prețul suprem pentru a-și servi Țara, către cei răniți în misiunile de luptă și către familiile acestora.

Îi salut cu aleasă considerație pe toți cei care își servesc, în prezent, Țara în misiuni externe sau pe teritoriul național, precum și pe cei aflați în rezervă sau în retragere. Misiunile lor, executate la standarde impecabile, sunt garanția că, și în actualul mediu de securitate cu multiple provocări, România este apărată și protejată și că noi, românii, ne putem trăi viața și ne putem crește copiii în pace și normalitate.

Ministerul Apărării Naționale derulează, începând cu anul 2017, în baza alocării a minimum două procente din Produsul Intern Brut, cel mai amplu și mai ambițios program de dotare cu tehnică modernă din istoria armatei noastre. Din acest an, am ridicat acest prag. Aceasta ne permite investiții importante în modernizarea dotării cu tehnică de luptă, dar și a infrastructurii.

Însă niciun echipament, oricât de sofisticat ar fi, nu poate performa fără oameni performanți. Armata României are nevoie nu doar de investiții în înzestrarea cu tehnologie de ultimă generație, dar și de generații de tineri militari cât mai bine pregătiți și motivați pentru provocările viitorului mediu de securitate. Acordăm, de aceea, maximă prioritate identificării măsurilor prin care să putem crește gradul de motivare și creșterea nivelului de satisfacție al personalului Armatei României, fie că vorbim de partea financiară, fie de condițiile de echipare și de muncă.

Nu întâmplător, a devenit o tradiție ca de Ziua Armatei României cei mai tineri ostași ai țării să depună jurământul de credință. Este o mare bucurie să le spunem bun venit în rândul ostașilor țării celor 370 de studenți din anul întâi din cadrul Academiei Tehnice Militare, Universității Naționale de Apărare și Institutului Medico-Militar.

Cinstind Armata la 25 octombrie, onorăm România. Să transmitem recunoștința noastră, în această zi importantă, tuturor celor care și-au legat prin jurământul militar destinul de apărarea țării noastre, dorindu-le sănătate și puterea de a depăși toate provocările pe care le-ar putea întâlni în îndeplinirea misiunilor încredințate. Transmit deopotrivă mulțumiri și aprecieri către familiile militarilor noștri, care îi susțin în permanență în eforturile lor.

La mulți ani, Armatei României!

La mulți ani, România!”

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ninsoare
0.5 ° C
1.1 °
-1 °
81 %
2.6kmh
0 %
vin
12 °
sâm
6 °
Dum
6 °
lun
7 °
mar
6 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii